Gripa porcină şi grohăielile din laborator

Ce ţi-i şi cu gripa asta porcină. Nici n-a apucat s-audă lumea de ea că a şi paralizat câteva ţări. Se închid şcoli, se amână scrutine electorale, lumea-i panicată şi dezorientată. Deşi, dacă priveşti dintr-o parte şi faci abstracţie de toată propaganda media, îţi dai seama că prea e cusută cu aţă albă toată povestea asta. Chiar şi în ţările cele mai afectate, mortalitatea asociată cu gripa porcină pare să fie cu mult mai scăzută decât cea cauzată de gripa obişnuită (tip A). Şi atunci care-i scopul acestui tam-tam mediatic? Poate doar acela de a vinde un produs – unul pe care până mai ieri nu ai fi reuşit să-l dai nici pe gratis – vaccinul salvator.

Vaccinaţi-vă şi veţi fi salvaţi! Nu vă putem da garanţii că, deh, produsul nu e încă testat. Ar mai putea apărea pe ici-colo vre-o reacţie adversă minoră gen boli ale plămânilor, cancer, dar de porcină scăpaţi sigur… ăăăă…probabil. Vaccinaţi-vă copiii, împleţi-i de medicamente, chimicale şi injecţii pline de conservanţi şi în câţiva ani vom avea o generaţie de roboţei spălaţi pe creier care vor fi gata să dea banii pe orice rahat le recomandăm noi. Nu-i ascultaţi pe cei care susţin că virusul e produs în laborator, unde s-a mai pomenit aşa ceva?! Poate doar în lumea virtuală. Apare vre-un fecior deştept care face în şapte zile un virus după chipul şi asemănarea lui, îl lansează pe internet şi-l asmute asupra oricărui nefericit care dă un click în necunoştinţă de cauză şi peste câteva luni îşi vinde miraculosul antivirus, iar restul vieţii îl stă pe sobă cu două-trei fetişcane şi un ulcioraş de vin gustos. În lumea virtuală – da, la noi – nu, doamne fereşte.

În altă ordine de idei, oare nu s-ar putea cumva modifica virusul acesta în aşa fel încât să-i afecteze doar pe porcii dintre noi? Material ar avea destul: începând cu clasa politică, forţele de ordine gata să omoare tineri la ordin, bişniţari, cocalarii şi gherţoii care ne dau palpitaţii şi ne fac viaţa atât de interesantă. Lista este, bineînţeles, deschisă. Dacă s-ar găsi un om de ştiinţă care ar crea o gripă a porcilor cu două picioare, eu cred ar merita cea mai înaltă distincţie, gen premiul Nobel pentru pace (Obama ar părea mic copil). Lumea s-ar curăţa în doi timpi şi trei mişcări, iar noi, muritorii de rând, n-am mai auzi grohăieli la televizor şi viaţa ar fi o nesfârşită plăcere.

PCRM şi lupta pentru foc

Alegerile prezidenţiale din Moldova au eşuat din nou, un deznodământ anticipat de toată lumea în condiţiile declaraţiilor bătăioase făcute de tovarăşul Voronin şi a(l)coliţii săi. PCRM a refuzat să participe la vot, prelungind astfel criza politică din Moldova. Urmează ca Parlamentul să organizeze cea de-a doua tentativă în termen de 30 zile. Vrem să credem cu toţii că acestea sunt ultimele zbateri ale unui partid pe patul de moarte care încearcă să negocieze la sânge retragerea în opoziţie. 

Doar că lupta pentru putere, atât în Moldova, cât şi în România, îmi aminteşte foarte mult de povestirea "Lupta pentru foc" scrisă de Al. Calistrat în care triburile de oameni primitivi erau în stare să-şi dea viaţa pentru a proteja focul – aceasta fiind obiectul central al existenţei lor, oferindu-le căldură în nopţile reci şi apărare împotriva fiarelor sălbatice. 

În societatea noastră puterea a încetat demult să mai fie un mijloc şi a devenit un scop în sine, un obiectiv care merită orice sacrificii. Să ajungi la putere şi să te menţii acolo, să zdrobeşti oponenţii politici şi pretendenţii care vor să ţi-o ia, indiferent de modul în care o faci sau mijloacele folosite – aceasta este crezul politicienilor noştri. Nimic nu e mai important decât puterea, posibilitatea de a hotărî într-o clipă soarta a mii de oameni, de a îmbogăţi sau a condamna la sărăcie mii de vieţi. Probabil că în toiul nopţii, atunci când cred că nimeni nu îi poate auzi, o şoaptă dementă poate fi auzită în casa acestor oameni: my precious, oh, my precious! Sméagol’s got the precious!!!

Escher si magia iluziei

De ce nu mai scriu despre politică…

M-am săturat de atâta scandaluri, demiteri şi lovituri de teatru. De nepotism, arivism, pupincurism şi alte cuvinte cu ism care caracterizează peisajul nostru politic. Aşa că am hotărât să nu mai scriu despre politică. Nu mai are rost să-mi pierd timpul şi nervii încercând să înţeleg acţiunile unor incompetenţi care nu dau doi bani pe noi şi care se gândesc doar la posturi şi averi. În loc să-şi unească forţele în faţa crizei, aşa cum ar trebui în mod normal şi aşa cum se întâmplă prin ţările civilizate, politicienii noştri se dedică în continuare unor scremeri convulsive pentru a demonstra cine e cel mai cel din ţara asta. Satul arde, iar baba… vrea alegeri anticipate. Se pare că noi, românii (de pe ambele maluri ale Prutului) pur şi simplu nu suntem în stare să ne conducem, aşa că până nu-şi fac nemţii sau japonezii o pomană să ne colonizeze, continuăm cu sloganul „din greşeală în greşeală spre victoria finală”.

De ce nu mai citim…

Ce s-a întâmplat cu oamenii care citesc? Unde au dispărut? Un studiu recent arată că din ce în ce mai puţini oameni au timp să citească. Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este că acest lucru este valabil şi în cazul tinerilor din şcoli şi licee. Sistemul nostru de educaţie nu mai reuşeşte să facă tinerii să citească. Nici măcar un 10 la română nu mai face loaza educaţională să ia o carte în mână. Totuşi nu cred că ar trebui să-i judecăm prea aspru, pentru că noi am trăit şi am crescut în alte vremuri (doamne, încep să sun ca un moş de 80 de ani). Timpul… eterna problemă a lumii în care trăim pare să ne fi schimbat radical. Nu avem timp să stăm în mijlocul naturii, să spunem oamenilor importanţi din viaţa noastră cât de mult îi apreciem, să reînnodăm vechi prietenii, să descoperim minunile care ne înconjoară. 

Să se fi schimbat oare aşa de mult viaţa şi standardele impuse de societate? Îmi amintesc cum „devoram” cărţi întregi în şcoală şi liceu. Deh, atunci nu aveam noi internet, playstation şi biciclete bmx, mai ales la ţară. Cea mai mare distracţie era o discotecă odată pe lună, o ieşire la iarbă verde şi lectura. Am încetat să citesc după facultate. Într-adevăr, e foarte greu să-ţi găseşti timp de literatură după 8 ore de muncă. Ai nevoie de un motiv foarte puternic pentru a găsi răbdarea de a sta câteva ore cu o carte în mână, mai ales când ai atâtea alternative: filmele, internetul – mijloace mult mai dinamice şi mai atrăgătoare care nu necesită un efort la fel de mare ca cititul unei cărţi. De cele mai multe ori însă nu citim pentru că avem ceva mai bun de făcut, ne este lene sau pur şi simplu nu ne interesează. Până la urmă, trăim în lumea vizualului şi suntem produsele acestei lumi..  

În ultimii ani a apărut un nou tip de lectură - mai adaptată la realitatea virtuală în care trăim - cărţile audio (audio book) şi cărţile electronice (ebook). Pentru mine, însă, a citi o carte implică mai mult decât a parcurge cu ochii nişte caractere. A citi înseamnă a simţi mirosul tuşului pe hârtie, a pipăi coperta şi paginile afectate de vreme, încercând să ghicesc prin câte mâini a mai trecut, câte minţi au mai încercat să-i dezlege misterele. Am început să citesc din nou după o pauză de câţiva ani, după ce am descoperit o carte pe care efectiv nu o pot lasă din mână. Se pare că vechile pasiuni nu se uită niciodată. Voi reveni cu detalii despre acest subiect în unul din articolele următoare.