În acea zi friguroasă de februarie preşedintele de pe Dâmboviţa se simţea foarte obosit. Aşa că a trimis acasă tot personalul, a ieşit de pe skype şi s-a retras în cabinetul său, încuindu-se pe dinăuntru de două ori. Şi-a turnat un ceaunel de uncrop în ligheanul său preferat de aluminiu şi se pregăti să-şi opărească picioarele. „Se vede c-am răcit cu toată vânzoleala asta cu alegerile, sau poate că m-o fi tras curentul în timpul vizitei din Moldova. E bine, însă, c-am isprăvit şi cu trebuşoara asta. Acum pot să mai hodinesc şi eu oleacă”. Bul bul bul făcea ligheanul jacuzzi cu imprimeu floral ce-i amintea de anii petrecuţi pe mare. Tic-tac tic-tac bătea orologiul de pe perete. „În sfârşit - linişte” îşi spuse preşedintele scufundând din nou picioarele în uncropul pe fundul căruia pluteau două garcişnice şi dădu pe spate un gât din sticla de wiskey primită prin curierat de la Sarkozy.Băutura îi mângâie sufletul şi la început nici nu auzi sunetul melodios care întrerupse pe neaşteptate liniştea din jur. Cufundat în gânduri, preşedintele tresări brusc şi aproape că răsturnă ligheanul pe parchetul proaspăt curăţat. Melodia venea din buzunarul interior al sacoului care se afla pe fotoliul de lângă birou. Până îşi găsi mobilul, soneria celularului ajunse deja la a două strofă din dragostea din tei. „Offf, nici o clipă de linişte. Cine naiba mă deranjează?”, dar cuvintele i se opriră în gât văzând numele apelantului. Pe ecranul telefonului pâlpâia un singur cuvânt – BARAK. De mirare aproape că scăpă telefonul în apa fierbinte ce-i dezmierda picioarele.
