10 februarie 2009

Spre o nouă eră – cea a tehnologiei

Foarte puţini oameni se opresc să se întrebe ce anume le îmbunătăţeşte viaţa. Oare banii? Bineînţeles că nu. Un om nu poate mânca bani, la fel cum nu poţi turna bani în rezervorul unei maşini pentru a o alimenta. Să fie politica? Mă îndoiesc. Tot ce pot face politicienii este să dea legi, să stabilească bugete şi să declare război. Oare e religia? Desigur că nu. Religia nu creează nimic altceva decât un soi de alinare emoţională pentru cei care au nevoie de acest lucru.

Singurul dar cu adevărat preţios care ne-a îmbunătăţit viaţa de-a lungul secolelor este tehnologia. Ce este tehnologia? Este tot ce vezi în jurul tău atunci când te trezeşti dimineaţa la tine acasă: pat, scaun, cafetieră, tacâmuri, săpun, creion, computer etc. Imaginează-ţi cum ar fi să trăieşti o zi fără curent electric, fără telefon sau fără aragaz. Tehnologia a devenit o extensie a atributelor umane care reduce efortul uman permiţându-ne să facem unele lucru pe care în mod normal nu le-am putea face.

E un fapt cunoscut de toată lumea că pentru a putea supravieţui, umanitate are nevoie în primul rând de resurse şi energie. Din păcate resursele folosite în prezent pentru a genera energie sunt deţinute, în mare parte, de o elită ahtiată după bani şi putere, căreia nu-i pasă deloc de oameni şi nici de păstrarea mediului. Unicul ei scop este profitul şi puterea. Oricât de paradoxal ar părea, în prezent nu ar mai trebui să folosim combustibili fosili precum petrol şi gaz pentru a genera energie. Apare astfel întrebarea: dispunem noi oare de alte resurse ecologice şi de tehnologia necesară pentru a le folosi? Răspunsul este afirmativ, DA AVEM!

Resursele folosite astăzi sunt demult învechite şi, totuşi, marile corporaţii - această clică ce conduce lumea - nu vor ceda nici în ruptul capului în faţa unor noi tipuri de resurse. Resursele alternative de energie precum hidrogenul sau energia nucleară sunt insuficiente şi, de cele mai multe ori, periculoase pentru mediu. Scopul lor este doar acela de a perpetua structura bazată pe profit. Iar dacă eliminăm toată propaganda şi soluţiile promovate din interese personale, putem găsi o listă impresionantă de resurse regenerabile non-poluante pentru a genera curent electric.

Energia eoliană şi cea solară sunt bine cunoscute tuturor, dar adevăratul lor potenţial rămâne cunoscut de foarte puţini. Energia solară este atât de abundentă şi puternică, încât o oră de lumină la amiază conţine mai multă energie decât cea consumată de întreaga lume într-un an. Dacă am putea capta a suta parte (0.01%) din această energie, lumea nu ar mai fi nevoită să folosească vreodată petrol, gaze sau orice alt tip de combustibil fosil. Există multe medii ştiinţifice care ar putea realiza acest lucru cu tehnologia existentă astăzi dacă nu ar fi blocate de nevoia de a concura pe piaţă cu marii giganţi care deţin monopolul asupra energiilor stabilite. Energia eoliană e considerată de majoritatea ca fiind slabă şi dependentă de locaţie. Departamentul de energie al SUA a recunoscut în 2007 că, dacă energia vântului ar fi exploatată la maxim în doar 3 din cele 50 de state americane, acestea ar putea alimenta întreaga naţiune americană.

Alte surse de energie mai puţin cunoscute sunt mareele şi valurile. Energia mareelor generează energie prin mişcările mareice ale oceanului. Instalarea unor turbine care să capteze această energie ar putea asigura Marea Britanie cu 34% din necesarul de consum. Energia valurilor este estimată ca având un potenţial de 80000 de tetrawatt pe oră anual. Această cifra reprezintă 50% din energia folosită de noi pe planeta Pământ. Este foarte important de spus că aceste resurse sunt non-poluante şi aproape că nu necesită un consum preliminar pentru a le putea folosi, spre deosebire de cărbuni, petrol, gaze etc. În combinaţie - energia eoliană, solară, energia mareelor şi a valurilor, captate eficient de tehnologie ar putea alimenta lumea pentru totdeauna.

Paradoxal, însă, se pare că există o altă formă de energie regenerabilă nepoluantă care are un potenţial mai mare decât toate celelalte luate împreună – energia geotermală. Acest tip de energie foloseşte „mineritul căldurii” care printr-un procedeu simplu, folosind apa, poate genera cantităţi masive de energie curată. Un raport MIT din 2006 a calculat că 13.000 de zetajouli de putere geotermală ar putea fi captaţi pe Pământ, cu posibilitatea ca încă 2000 să fie uşor accesibili cu o tehnologie îmbunătăţită. Energia consumată de toate ţările de pe planetă este de 0,5 zetajoiul pe an. Acest lucru înseamnă că în acest moment ar putea fi captată suficientă energie geotermală pentru a alimenta lumea întreagă timp de 4000 de ani, folosind doar această resursă. Ştiind că această energie este regenerabilă, putem deduce că potenţialul ei este nelimitat. Toate aceste resurse sunt atât de abundente încât ar putea fi disponibile oricui pe gratis.

Este timpul să ne schimbăm. Am evoluat de la culegători şi vânători, la revoluţia agricolă, apoi la cea industrială. Modelul e cât se poate de clar. A venit timpul pentru un nou sistem social care să reflecte cunoştinţele pe care le avem astăzi. Sistemul monetar era valabil pentru o epocă în care lipsurile erau o realitate. E timpul pentru o nouă era – cea a tehnologiei. E timpul ca sistemul monetar să dispară împreună cu comportamentul aberant pe care îl imprimă asupra noastră. E timpul să ne schimbăm…

Unele idei şi date folosite în acest articol au fost preluate din filmele Zeitgeist,
Zeitgeist Addendum şi The Corporation

7 comentarii:

  1. Salu facem un mic link exange?Cu blogul www.dumixblog.blogspot.com?daca vrei..contact id messenger...dumixgolf...sau skype dumytru92..ms,si scuze de deranj

    RăspundețiȘtergere
  2. salut, am postat linkul tau pe home page la blogroll http://whmn.blogspot.com te rog sa sa faci si tu la fel. salutari

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu trebuie să fii un geniu să vorbeşti despre necesitatea căderii sistemului monetar şi direcţionarea eforturilor înspre valorificarea resurselor, ci trebuia doar să vezi un film: „Zeitgeist“. Mi-ar plăcea dacă ai veni cu o chestie originală. Pentru necunoscători http://www.zeitgeistmovie.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut Theo si merci pentru comentariu. Nu am pretins niciodata ca sunt un "geniu". Intr-adevar, unele informatii si idei din acest articol, precum si inca altele doua pe care le poti gasi pe blog, sunt luate in mare parte din cele doua filme Zeitgeist si The Corporation (fac aceasta mentiune in josul fiecaruia dintre ele).

    RăspundețiȘtergere
  5. Tocmai asta e nelămurirea mea. Eu nu-i înţeleg farmecul dacă n-are originalitate. În locul tău, scriam alte materiale, nu cream o bibliotecă epigonă, ci rămâneam la statutul de blog. Poate-poate, undeva, printre (alte) rânduri, le sugeram cititorilor să vadă filmul şi câteva cuvinte despre. Atât. Nu eu am deschis rubrica "idei geniale", ci tu. Adică editorialul e editorial şi trebuie abordat la scriere dintr-o total altă prismă decât văd ceilalţi situaţia. Acesta e farmecul! Mi-ar plăcea să nu fiu nevoit să citesc tot materialul pentru a-ţi descâlci iţele ideii, ci din primele cinci rânduri să îmi formez o bază pe care să lipim argumentele tale. Cred că acesta este ultimul meu răspuns pe blogul tău. Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  6. E oare chiar asa de grav sa faci un rezumat in trei articole a unor idei destepte pe care le-a enuntat altcineva, specificind de unde ai luat informatia ? Daca - da, atunci ma declar vinovat. In plus, filmele Zeitgeist nu sunt singurele documentare care fac referire la tema religiei, economiei si tehnologiei in sec 21, iar sensul numelui categoriei "idei geniale" este de cele mai multe unul ironic.Daca vei fi interesat, sunt sigur ca vei putea gasi si multe articole originale pe acest blog. Cele bune si merci pentru feedback...

    RăspundețiȘtergere
  7. Tehnologia a luat-o inaintea Omului, daca continuam in felul asta ne condamnam singuri la extinctie, un salt evolutiv in care Omul ar fi depasit tehnologia ar fi fost de preferat, dar din pacate...mai trebuie asteptat.
    O zi buna !

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails