15 aprilie 2009

Cum au fost fraudate alegerile din 5 aprilie

Faptul că alegerile de la 5 aprilie au fost fraudate de partidul aflat la conducere nu mai constituie o noutate pentru nimeni. Dar cum a fost realizat acest lucru şi în ce măsură? Acestea sunt două întrebări la care nu putem da încă un răspuns sigur. O analiza simplă ne arată că fraudele nu au fost efectuate atât în ziua alegerilor, cât în perioada de dinainte şi după 5 aprilie. Iată câteva dintre lucrurile care se ştiu cu certitudine.

În primul rând putem vorbi cu siguranţă despre o campanie electorală neloaială care a încălcat orice principii democratice. Liderii Partidul Comunist (PCRM) au vizitat fiecare localitate din ţară promiţând marea şi sarea, aruncând cu noroi în opoziţie – toate acestea pe banii statului, pe banii contribuabililor, adică pe banii noştri.

Partidele de opoziţie nu au avut acces nici la canalul naţional de televiziune Moldova 1, nici la cel de radio Teleradio Moldova. Acestea două sunt în continuare manipulate în totalitate de PCRM, fiind folosite pentru a dezinforma populaţia şi a promova interesele comuniste.

Fabricarea listelor electorale – anume aici s-au produs cele mai multe fraude. Listele electorale conţin numele a aproximativ 200.000 de persoane decedate care „şi-au exprimat votul” la 5 aprilie. Pe lângă aceasta, s-au depistat foarte multe cazuri în care acelaşi om a reuşit să voteze de câteva ori cu acelaşi buletin, dar cu anexe diferite (buletinul din Moldova este însoţit de o anexă pe care se pune ştampila de votat). Bineînţeles că aceşti oameni nu au fost sancţionaţi, iar votul lor a fost validat. Pentru prima dată în istoria ţării noastre, la scrutin au participat şi cetăţenii care îşi ispăşesc sentinţa în închisorile din Moldova.

Cea de-a treia etapă a procesului de fraudare a fost realizată la numărarea voturilor sau la transmiterea rezultatelor acestora la capitală. Cum altfel putem explica faptul că preşedintele Voronin anunţa că partidul său a obţinut majoritatea cu mult înainte ca voturile să fie numărate (nici măcar rezultatele de la exit-polluri nu erau încă disponibile)?

Renumărarea voturilor care se desfăşoară în aceste momente nu va rezolva nimic. Singura soluţie viabilă la situaţia prezentă este ca partidele de opoziţie să demonstreze că pot mai mult decât să strige „jos comuniştii”. E timpul ca opoziţia să întreprindă acţiuni concrete şi să furnizeze dovezi clare a fraudării alegerilor, ceea ce va duce la anularea lor şi la organizarea unor alegeri anticipate, de această dată respectând toate normele democratice.

Un comentariu:

  1. M-am uitat la ce s-a intamplat in Moldova si ma gandesc ca acolo parca nu are nicicum sa se intample ce s-a intamplat in Rromania in 89. Tovarasul Voronin e prea "apropiat" de Moscova si mult prea bine sustinut. Imi pare tare rau dar moldovenii vor vedea democratie doar in filme si in carti. Orice ar zice retardatul tovaras Basescu, Moldova e condamnata la COMUNISM VESNIC la fel ca Rusia. Asa ca whiteman, eu iti urez mult noroc in afara Moldovei.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails