Mărturiile unui ucigaş

„Eşti un ucigaş cu sânge rece” îmi răsună în minte sec, ca un foc de armă, vocea cuiva. Am tresărit ca ars şi m-am ridicat într-un cot cu privirea cuiva care încă nu şi-a revenit din somn. E întuneric beznă, iar cifrele fosforescente ale ceasului de pe perete arată ora 2:22. „Da, e 2 şi 22 de minute noaptea, dar asta nu schimbă cu nimic ce-am spus mai devreme – eşti un ucigaş”. 2 şi 22 – asta înseamnă că cineva mă iubeşte sau că cineva se gândeşte la mine, cred …”bla, bla, bla, să nu-mi zici că crezi şi tu în toate tâmpeniile astea triste de carton” spuse din nou vocea ce semăna foarte mult cu a mea. M-am ridicat uşor în picioare luptându-mă cu ameţeala. Ceva îmi pulsa în tâmple, ca o idee fugară care încercă să scape din prinsoare. „Te-ai cam chefuit aseară” rânji iarăşi vocea în timp ce eu făceam slalom printre lucrurile aruncate de-a valma pe jos: haine, scaune răsturnate, pungi si sticle goale. Sunetul venea din direcţia geamului aşa că am tras cu o mişcare rapidă draperiile, aşteptându-mă să fiu atacat de un inamic invizibil. Eram singur singurel – eu şi reflexia mea care mă privea cu ochi negri de cealaltă parte a geamului. „Ei, acum înţelegi?” mă întrebă vocea şi totul deveni clar. Acum înţeleg…

Am încercat prea mult timp să mă ascund după degete, să mă prefac şi să-mi reprim pornirile. A venit timpul să privesc adevărul în faţă – sunt un ucigaş şi nimeni şi nimic nu va schimba acest lucru. În viaţa de zi cu zi sunt un om aparent normal. Dacă mă întâlneşti pe stradă ai putea să mă consideri simpatic, inofensiv sau neinteresant – orice în afară de periculos. Sunt un tip obişnuit. Am familie, servici plictisitor, credit în bancă pentru următorii 30 de ani, un BMW răblăgit tip furgon care scapă ulei, o cutie poştală cu fundul spart, un computer cu Windows piratat, nevastă anostă, telefon Nokia cu ecranul spart, o soacră acră care-mi îndulceşte zilele, multe rude care îşi aduc aminte de mine doar atunci când mă invită pe la nunţi şi cumătrii, o amantă mazochistă care mă muşcă sălbatic de genunchiul drept şi prieteni la fel de neinteresanţi ca şi mine – în principiu, o viaţă monotonă cu scurte urcuşuri şi coborâşuri care mă face să mă întreb ce naiba fac pe această lume. Acesta sunt eu în timpul zilei.

Noaptea însă regulile jocului se schimbă şi brusc devin atotputernic, atotştiutor şi ubicuu, capabil de a hotărî soarta unor vieţi care nici nu-mi bănuiesc existenţa. Privesc oraşul de la înălţimea celor 14 etaje, o simplă mişcare a mâinii şi viitorul încetează a mai fi o certitudine pentru câteva suflete ignorante. Aud mişcare în camera de alături. Vânătoarea începe. Mâna stângă găseşte singură drumul spre luciul armei de pe pervaz, iar răceala acesteia îmi dă putere şi mă calmează. Picioarele dibuie din mers echipamentul din dotare. Sunt gata de atac, aud foşnetul inamicilor mei din ce în ce mai aproape.

Mă apropii de întrerupător cu simţurile încordate, gata de saltul decisiv. Un pocnet scurt şi sufrageria este inundată de o lumină gălbuie. Inamicii – patru gândaci negri cât degetul mic – încremenesc pentru o clipă sub lumina spoturilor. Aceasta este clipa hotărâtoare pentru succesul bătăliei. Cu un reflex de felină mă arunc asupra primilor doi duşmani care stau încremeniţi pe draperie. Substanţa ucigaşă care ţâşneşte din tubul de Raid îi pulverizează instantaneu.

Two down, two more to go… Roger that, stick together team… Go, go, go

Mustăciosul de lângă calorifer o ia la fugă spre întunecimea salvatoare de sub dulap. Se mişcă cu dexteritatea şi viteza alergătorului Usain Bolt, dar elanu-i atletic este întrerupt de şlapul meu nemilos care urcă şi coboară de două ori până când mustăciosul devine doar o pată maronie pe parchet. Cu coada ochiului detectez mişcare lângă uşă. Un gândac femelă de talie mare îşi face loc prin crăpătura de sub uşă.

Take cover!!! Fire in the hole!!! Cover me… I’m going in…

Deschid uşa şi îmi pun aparatul de night vision (instalaţia electrică din bucătărie e arsă de mai bine de două luni). Înaintez cu grijă, atent la orice zgomot. Observ femela ascunsă după piciorul scaunului, tubul de Raid se transformă brusc într-un proiectil mortal lansat cu o precizie elveţiană care … ratează de puţin ţinta, ricoşează în masă şi răstoarnă vasele puse la uscat care se sparg cu un sunet asurzitor.

Man down, man down! Proceed to base!

Dar deja e prea târziu să mă mai retrag. Lumina din camera soacrei este deja aprinsă şi în curând îşi face şi ea augusta apariţie. „Ce faci aici pe întuneric, nesimţitule? Iar cauţi băutură, beţivan ratat! Îţi dau eu băutură!” Mă retrag rapid pentru că în scenă a apărut un prădător mai periculos. Jumătate de oră mai târziu adorm sub strigătele din camera de alături. Vânătoarea de azi a fost fără doar şi poate un eşec, dar bătălia continuă…