2 septembrie 2009

Welcome in European Union



Aşa spune panoul mare de la intrarea în vama română Sculeni - Welcome in European Union. Literele albastre pe fon alb îmi zgârie ochiul. Defect profesional, n-am ce face. Mă pufneşte râsul. „E ceva amuzant aici”, mă întreabă oarecum iritat agentul care îmi examinează geanta. „Nimic important, doar că e scris greşit” - îi răspund eu arătând cu degetul spre panou. Clipeşte mărunt privindu-mă de sus în jos. „Vă rog să intraţi în sală cu bagajul şi să vă prezentaţi paşaportul”. Încep să regret că nu mi-am ţinut gura. Aşa păţesc mereu, iar cel mai grav e că nici nu mă învăţ minte. Sunt ţinut vre-o 10 minute la uşă după care sunt invitat să intru. Îmi trec ochii peste câteva afişe legate de gripa porcină. După primele două propoziţii mă opresc şocat.

Did you visited a foreign country? If do you will have symptoms ...

Fără să mă gândesc de două ori, înşfac telefonul şi îl îndrept spre anunţ. „Fotografierea e strict interzisă pe teritoriul vămii”, mi se adresează sever agentul apărut parcă de nicăieri. „Nu cumva aţi găsit şi aici greşeli”, mă întreabă el plin de sens după o pauză mai lungă în timp ce-mi răsfoieşte paşaportul. „ăăă… nu, nu, mi s-a părut doar” - îi răspund eu repede înainte să mă răzgândesc. „Foarte bine”, reacţionă el amuzat aplicând cu un sunet scurt ştampila de intrare în România. „Vă urez drum bun!”
Ies pe uşă răsuflând uşurat, am scăpat ieftin de data asta. Autocarul Chişinău – Cluj porneşte din loc cu un puff amorţit, ca o balenă care iese la suprafaţă. A doua zi totul mi se pare un vis, dar sunt ferm convins că multă apă va curge pe Prut şi mulţi oameni vor privi cu stupoare spre anunţurile din vama Sculeni, până când va fi înlocuit panoul care anunţă cu mândrie - Welcome in European Union.

4 comentarii:

  1. le-am spus si multi or s-o mai faca pina si-or angaja si ei un traducator. Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. hai ca asta e tare :)) nu am mai ras asa bine de ceva timp. daca pana si eu am vazut greselile, cu toata gramatica mea :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Tocmai asta e ideea, greselile sint atit de evidente, incit e suficient sa arunci o privire si nici nu trebuie sa fii mare cunoscator de limba engleza.Problema e ca lor nu le prea pasa si nici nu are cine sa le bage mintile in cap :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails