FC Chelsea 4 – 4 FC Liverpool

O bijuterie de fotbal – doar aşa putem descrie meciul de aseară ce a avut loc între două dintre cele mai titrate formaţii din Europa. După o primă manşă în care fotbaliştii conduşi de Guus Hiddink au învins cu 3-1, aproape nimeni nu mai dădea vreo şansă formaţiei din oraşul Beatles-ilor. Fără căpitanul şi simbolul lor Steven Gerrard, absent din cauza unei probleme medicale, Liverpool părea o pradă uşoară pe teren advers. Cormoranii, însă, au vrut să mai demonstreze încă odată (după finala antologică din Turcia pe care au câştigat-o împotriva formaţiei AC Milan când au revenit de la 0 - 3) că aproape nimic nu este imposibil. Au întâlnit însă o echipă Chelsea bine organizată, cu un Didier Drogba în zile mari, dar mai ales cu un antrenor care a ştiut să revigoreze echipa la pauză.

Meciul a fost unor complet şi a avut de toate: pase geniale, combinaţii frumoase, răsturnări de situaţie, 8 goluri, fair play, dar mai presus de toate – fotbal de calitate. Echipele engleze ne-au demonstrat încă odată că fotbalul adevărat se joacă fără torţe şi brichete aruncate în teren, fără ciocniri violente între suporteri (suporterii celor două echipe erau despărţite doar de un rând de scaune şi de 8-9 agenţi de securitate), fără jandarmi şi fluierături, fără blaturi şi corupţie. Fotbalul adevărat se joacă cu sufletul, iar cei 22 de jucători din teren au demonstrat acest lucru. Suporterii englezi cântă şi îşi încurajează echipa indiferent de rezultat, iar faptul că fotbalul din Anglia este în acest moment cel mai bun din lume se datorează în mare parte anume lor. Într-adevăr, cum poţi să nu dai tot ce ai mai bun atunci când câteva zeci de mii de oameni cântă „you'll never walk alone” şi te încurajează chiar dacă ai greşit. Şi dacă nu avem banii şi posibilităţile pe care le au echipele din Albion, ar trebui probabil să începem prin a adopta spiritul şi extraordinara lor cultură fotbalistică , pentru că anume ele fac diferenţa dintre posibil şi imposibil.

Cum au fost fraudate alegerile din 5 aprilie

Faptul că alegerile de la 5 aprilie au fost fraudate de partidul aflat la conducere nu mai constituie o noutate pentru nimeni. Dar cum a fost realizat acest lucru şi în ce măsură? Acestea sunt două întrebări la care nu putem da încă un răspuns sigur. O analiza simplă ne arată că fraudele nu au fost efectuate atât în ziua alegerilor, cât în perioada de dinainte şi după 5 aprilie. Iată câteva dintre lucrurile care se ştiu cu certitudine.

În primul rând putem vorbi cu siguranţă despre o campanie electorală neloaială care a încălcat orice principii democratice. Liderii Partidul Comunist (PCRM) au vizitat fiecare localitate din ţară promiţând marea şi sarea, aruncând cu noroi în opoziţie – toate acestea pe banii statului, pe banii contribuabililor, adică pe banii noştri.

Partidele de opoziţie nu au avut acces nici la canalul naţional de televiziune Moldova 1, nici la cel de radio Teleradio Moldova. Acestea două sunt în continuare manipulate în totalitate de PCRM, fiind folosite pentru a dezinforma populaţia şi a promova interesele comuniste.

Fabricarea listelor electorale – anume aici s-au produs cele mai multe fraude. Listele electorale conţin numele a aproximativ 200.000 de persoane decedate care „şi-au exprimat votul” la 5 aprilie. Pe lângă aceasta, s-au depistat foarte multe cazuri în care acelaşi om a reuşit să voteze de câteva ori cu acelaşi buletin, dar cu anexe diferite (buletinul din Moldova este însoţit de o anexă pe care se pune ştampila de votat). Bineînţeles că aceşti oameni nu au fost sancţionaţi, iar votul lor a fost validat. Pentru prima dată în istoria ţării noastre, la scrutin au participat şi cetăţenii care îşi ispăşesc sentinţa în închisorile din Moldova.

Cea de-a treia etapă a procesului de fraudare a fost realizată la numărarea voturilor sau la transmiterea rezultatelor acestora la capitală. Cum altfel putem explica faptul că preşedintele Voronin anunţa că partidul său a obţinut majoritatea cu mult înainte ca voturile să fie numărate (nici măcar rezultatele de la exit-polluri nu erau încă disponibile)?

Renumărarea voturilor care se desfăşoară în aceste momente nu va rezolva nimic. Singura soluţie viabilă la situaţia prezentă este ca partidele de opoziţie să demonstreze că pot mai mult decât să strige „jos comuniştii”. E timpul ca opoziţia să întreprindă acţiuni concrete şi să furnizeze dovezi clare a fraudării alegerilor, ceea ce va duce la anularea lor şi la organizarea unor alegeri anticipate, de această dată respectând toate normele democratice.

Rep. Moldova - cronologia trezirii

Nedumerire, dezamăgire şi furie – astea sunt sentimentele ce mă încearcă la întoarcerea în ţara mea – Republica Moldova. Despre ceea ce se întâmplă aici s-a scris şi se va scrie probabil mult. În următoarele articole voi încerca să prezint situaţia de aici prin intermediul evenimentelor la care am fost martor sau la care au fost martori prietenii şi colegii mei. Mă simt dator să fac acest lucru pentru că lumea merită să ştie adevărul.

4 aprilie

Plec din Baia Mare spre Cluj Napoca. La gară mă întâlnesc cu câţiva prieteni, foşti colegi. Datorită Grupului de Iniţiativă din Basarabia, ni se oferă transport gratuit pentru a merge la vot. Trei vagoane sunt anexate la tren special pentru studenţii basarabeni. În tren e o atmosferă destinsă – suntem convinşi că împreună putem face diferenţa. Se scandează „jos comuniştii!”.

5 aprilie

Ziua alegerilor parlamentare. Ajungem la Bucureşti pe la 8 dimineaţa. Coborâm organizat din tren şi mergem în grup spre Ambasada Moldovei din România. „Basarabia votează” spune bannerul din capul grupului nostru format din aproximativ 250 de persoane. Pe bulevardul Aviatorilor vedem zeci de autocare cu care au venit basarabeni din diferite părţi ale României. Ajunşi la Ambasadă, suntem salutaţi cu entuziasm de cei care aşteaptă la coadă pentru a vota. Se flutură steagul României şi al Moldovei, se cântă. Toată lumea e cu gândul acasă – în Moldova. Sperăm că aceste alegeri vor însemna înlăturarea partidului comunist de la conducerea ţării.

În seara aceleiaşi zile aflu cu stupoare rezultatele preliminare de la exit-poll-uri. Acestea creditează PCRM cu 45% din sufragii. Încerc să mă conving că la mijloc trebuie să fie o greşeală.

6 aprilie

Mă uit la rezultatele oficiale ale alegerilor şi nu-mi vine să cred. Aştept ca dintr-un moment în altul să vină cineva să mă trezească sau să-mi spună că nu e decât o glumă de prost gust. Îmi sun părinţii, prietenii, cunoscuţii. Toată lumea este nedumerită. Nimănui nu-i vine să creadă ca PCRM a obţinut majoritatea voturilor. OSCE declară că alegerile din R.M. au fost regulamentare. Tineretul din Chişinău dă semnalul trezirii. Câteva sute se adună în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

7 aprilie

Ziua începe printr-o acţiune a organizaţiei de tineret Hyde Park în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare. Câteva mii de persoane, în mare parte tineri, vin în centrul Chişinăului pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de alegerile care au avut loc duminică. Toată lumea este convinsă – alegerile au fost fraudate masiv de către partidul aflat la conducere. În câteva ore, în jur de 30.000 de oameni se află în PMAN. Liderii de opoziţie îndeamnă la calm. Tinerii se rezumă la proteste paşnice şi scandează „libertate”, cerând organizarea altor alegeri. Se cântă imnul ţării şi „Deşteaptă-te române”. Membrii unor organizaţii extremiste, mercenari plătiţi de Voronin şi Roşca, poliţişti în civil şi securişti infiltraţi printre protestatari aţâţă mulţimea. Piesa regizată de tovarăşul Voronin începe.

Acesta dispune trimiterea în piaţă a unor forţe de ordine. Spre surprinderea tuturor carabinierii trimişi nu sunt poliţişti sau militari cu experienţă, dotaţi cu echipamentul necesar – aşa cum era de aşteptat. În piaţă sunt trimişi tineri de 18-20 de ani, tineri aflaţi încă pe băncile Academiei de Poliţie. Securiştii reuşesc să direcţioneze atenţia tinerilor spre cordonul de carabinieri. Frustrările şi nemulţumirile tinerilor acumulate în cei 8 ani de guvernare comunistă se transformă în furie.

Forţele de ordine se dovedesc a fi o pradă uşoară pentru mulţimea înfuriată care se îndreaptă spre clădirea Parlamentului şi a Preşedinţiei. Lucrurile scapă de sub control, iar piesa pusă în scenă de Voronin este aproape de apogeu. Poliţişti din mulţime sparg treptele din faţa clădirii Preşedinţiei şi oferă protestatarilor pietre pentru a arunca. Lucrătorii aflaţi în Parlament sunt evacuaţi prin spate. Uşile sălilor şi seifurile sunt lăsate deschise. Câteva zeci de „aşa-zişi manifestanţi” aşteaptă în clădirea parlamentului. Tinerii de afară sunt lăsaţi să intre în clădirea parlamentului, iar cei aflaţi deja înăuntru încep vandalizarea programată. Asistaţi de poliţişti şi securişti, câţiva tineri infiltraţi arborează steagul României. Poliţiştii respectă ordinele de sus şi nu intervin, ascunzându-se prin tufişuri. După îndelungi eforturi, liderii opoziţiei reuşesc să readucă mulţimea în PMAN.

La 8 seara merg în piaţa Universităţii din Bucureşti alături de alte câteva sute de basarabeni pentru a ne susţine fraţii de acasă. Mitinguri similare au loc în alte câteva oraşe – Cluj, Timişoara, Suceava, Iaşi. Încercăm să le transmitem celor de acasă că nu sunt singuri şi că au toată susţinerea noastră.

8 aprilie

Încep represaliile. În noaptea dintre 7 şi 8 aprilie sunt arestaţi în jur de 200 de oameni, tineri între 13 şi 30 de ani. Aceştia sunt luaţi fără explicaţii, duşi în comisariate şi bătuţi cu bestialitate. Nu li se acordă nici un drept. Majoritatea sunt supuşi unor tratamente umilitoare, torturaţi şi chiar abuzaţi sexual. Puţini dintre ei au „norocul” de a fi eliberaţi în cursul zilei cu comoţii, mâini şi picioare rupte. Membrii de familie încearcă şi astăzi să-şi găsească fraţii, copiii şi soţii arestaţi. Judecătorii vin direct la sediile de poliţie şi condamnă zeci de arestaţi, fără nici un proces, fără avocaţi sau martori.

Vămile sunt blocate. Pe la orele amiezii tovarăşul miliţian Voronin anunţă introducerea vizelor pentru cetăţenii români. Vămile sunt redeschise. Hotărăsc să merg acasă în Moldova. Seara urc pe autocarul Bucureşti-Chişinău şi mă rog ca totul să fie bine.

9 aprilie

Mă încearcă un sentiment de nelinişte. Spre surprinderea mea trecem vama foarte uşor. Dimineaţa găsesc un Chişinău adormit şi obosit după o noapte lungă. Am impresia că m-am teleportat cu 100 de ani în urmă, într-o tară care îmi pare străină, şi, totuşi, atât de dragă. Sunt obosit de pe drum şi hotărăsc să amân pentru a doua zi vizitarea centrului. Ceva îmi spune că nu e indicat să merg singur în PMAN şi acest lucru se dovedeşte salvator pentru mine. Seara privesc ştirile de la Moldova 1 şi unele canale ruseşti. Mă îngrozesc cât de politizate sunt ştirile prezentate de acestea.

10 aprilie

Mă întâlnesc cu tatăl meu şi mergem împreună în centrul capitalei. În mijloacele de transport în comun domină frica. Puţini îndrăznesc să vorbească despre cele întâmplate. Oraşul de împânzit de poliţişti îmbrăcaţi în civil şi de securişti. Mergem în faţa Preşedinţiei. Observ cu stupoare inscripţii de genul „muie partidului comunist” şi alte cuvinte obscene care nu sunt cunoscute în Moldova, plasate de agenţi comunişti pentru a acuza România şi a trage un zid de fier între cele două maluri ale Prutului. Doar primele două etaje de la Preşedinţie au geamurile sparte, cabinetul preşedintelui este evident intact. Interiorul clădirii Parlamentului însă este distrus în totalitate. Din multe geamuri se iţesc limbi otrăvite de culoare neagră – mărturie a incendiului care a avut loc. Ne îndreptăm spre PMAN unde câteva sute de tineri protestează împotriva dictaturii comuniste, cerând eliberarea celor arestaţi pe nedrept.

Cumpărăm de la chioşc ediţia de vineri a Jurnalului de Chişinău, unul dintre puţinele ziare care au curajul să spună adevărul. Tatăl meu merge la veceul public din piaţa şi mă roagă să-l aştept. De mine se apropie doi bărbaţi în negru şi, fără nici o introducere, mă iau la întrebări într-o română stâlcită. Ce fac şi de ce stau acolo? Cine sunt şi cu ce mă ocup? Observă ziarul pe care îl ţin în mână. „Voronin a dat foc parlamentului” spune titlul de pe prima pagină. „Îţi place să citeşti ziare din astea?” continuă vădit iritat securistul. Îi cer să se prezinte şi să-mi arate legitimaţia – lucru pe care evident nu îl face. „Unde înveţi, de unde vii şi de ce nu eşti la lecţii?” continuă întrebările. Ultimul cuvânt pe care vreau să-l spun acum este „România”. Ar fi echivalent cu a-mi semna condamnarea. „Hai cu noi să-ţi punem nişte întrebări” mă îndeamnă miliţianul. Îmi dau seama despre ce fel de întrebări vorbeşte – alea după care trebuie să te internezi în spital. În acel moment apare tatăl meu şi raportul de forţe se schimbă. După alte câteva minute de parlamentări, securiştii renunţă şi pleacă mai departe.

Seara aud la ştirile ProTv despre sute de cazuri similare, despre persoane urcate cu forţa în maşini de oameni în negru şi despre un tânăr de 23 de ani bătut până la moarte de poliţişti şi mai apoi aruncat în stradă. Realizez cât de norocos am fost. Şi încerc să îmi închipui prin ce au trecut oamenii în anii stalinismului sau în România pe timpul lui Ceauşescu.

11 aprilie

Părăsesc Chişinăul sfâşiat de două sentimente – frică şi furie. Îmi promit să scriu o serie de articole despre ceea ce se întâmplă în Moldova şi să le fac cunoscute cât mai multor oameni pentru că lumea trebuie să ştie adevărul.

Proteste la Chisinau

30.00 de manifestanti protestează în centrul Chişinăului în acest moment împotriva fraudării alegerilor şi regimului comunist. Protestatarii au distrus uşa la intrarea în Preşedinţie şi Parlament. Din surse neoficiale, alte sute de tineri vin din toate zonele Republicii Moldova la Chişinău.

Vai de capul nostru...

Stau şi mă uit la rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare şi nu-mi vine să cred. Aştept să mă trezesc dintr-o clipă în alta ca dintr-un coşmar ce durează deja de 8 ani. Tocmai acum, când păreau să se ivească zorii zilei, când basarabenii păreau să începă a conştientiza cum sunt furaţi şi manipulaţi, cerul s-a întunecat şi norii au acoperit din nou orizontul pentru următorii 4 ani. Nu ştiu cât la sută din cele aproximativ 50% obţinute de comunişti au fost fraudate la numărarea voturilor, cert este un singur lucru – ne-am făcut-o cu mâna noastră fie din prostie, fie din indiferenţă. Un popor are conducerea pe care o merită şi probabil că noi, cei dintre Prut şi Nistru asta merităm în acest moment. Somn uşor naţiune, în continuare - coşmarul comunist partea a treia.

Taxe pentru morţi

În judeţul Prahova autorităţile locale sunt atât de disperate să strângă bani la buget încât vor să-i taxeze şi pe cei trecuţi în lumea celor drepţi.

Astfel prahoveanul Daniel Niculae a primit o somaţie de plată din partea primăriei pentru tatăl său decedat în august 2008. Acesta din urmă trebuie să întoarcă la bugetul local suma de 200 de lei, în caz contrar Casa de Pensii va iniţia măsuri de popriri a veniturilor obţinute din pensie. Chiar aşa, cine a spus că morţii nu primesc pensie?

1 aprilie – ziua păcălelilor

Supranumită ziua păcălelilor, 1 aprilie este ziua preferată a celor cu un simţ dezvoltat al umorului care au un apetit deosebit pentru farse şi ghiduşii. Originea zilei de 1 aprilie are legătură cu schimbarea calendarului gregorian. În vechiul calendar gregorian, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data de 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie aşa cum se întâmplă acum.

După ce calendarului gregorian a fost schimbat, în anul 1582, în timpul lui Carol al IX-lea, unii oameni au avut iniţial probleme să se obişnuiască cu sărbătorirea noului an pe 1 Ianuarie. Astfel cei care continuau să sărbătorească anul nou pe 1 aprilie, au fost numiţi april fools. Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca fiind Ziua Păcălelilor în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Germania şi Franţa. Vă sugerez aşadar să nu credeţi tot ceea ce auziţi astăzi, pentru că nu doar prietenii sunt cei care ar putea încerca să vă păcălească, ci şi mass media.