Între două nopţi lungi cu geruri năprasnice, o zi cu 0 grade pare aproape un miracol. Viaţa începe să-şi reia mersul firesc. Soarele îţi zâmbeşte timid dintre nouri, iar vântul te mângâie pe creştet ca pe propriul său copil. Fumul nu mai urcă suliţă spre înalturi şi mai zăboveşte să admire frumuseţile Moldovei. La 0 grade până şi timpul se dilată. Zilele devin brusc mai lungi, mai vii şi mai colorate. Urmele de pe zăpada te pândesc din ascunzişul unei şoapte, se furişează şi te atacă din spate. Fiecare din ele e deosebită. Fiecare are o poveste de spus. Cristale lunguieţe lăcrimează de pe acoperişuri bătând în tact pulsul iernii, iar covorul alb îngheţat devine brusc zburător, te ia pe sus şi te duce undeva departe. La 0 grade pluteşte în aer dragostea de viaţă.
de-a dreptul poetic.. si spun asta fara urma de ironie. e drept, insa, ca ma asteptam la o mini-poveste de dragoste, dupa titlu!
RăspundețiȘtergere