Marinarul, Kabulul şi scutul antirachetă

În acea zi friguroasă de februarie preşedintele de pe Dâmboviţa se simţea foarte obosit. Aşa că a trimis acasă tot personalul, a ieşit de pe skype şi s-a retras în cabinetul său, încuindu-se pe dinăuntru de două ori. Şi-a turnat un ceaunel de uncrop în ligheanul său preferat de aluminiu şi se pregăti să-şi opărească picioarele. „Se vede c-am răcit cu toată vânzoleala asta cu alegerile, sau poate că m-o fi tras curentul în timpul vizitei din Moldova. E bine, însă, c-am isprăvit şi cu trebuşoara asta. Acum pot să mai hodinesc şi eu oleacă”. Bul bul bul făcea ligheanul jacuzzi cu imprimeu floral ce-i amintea de anii petrecuţi pe mare. Tic-tac tic-tac bătea orologiul de pe perete. „În sfârşit - linişte” îşi spuse preşedintele scufundând din nou picioarele în uncropul pe fundul căruia pluteau două garcişnice şi dădu pe spate un gât din sticla de wiskey primită prin curierat de la Sarkozy.

Băutura îi mângâie sufletul şi la început nici nu auzi sunetul melodios care întrerupse pe neaşteptate liniştea din jur. Cufundat în gânduri, preşedintele tresări brusc şi aproape că răsturnă ligheanul pe parchetul proaspăt curăţat. Melodia venea din buzunarul interior al sacoului care se afla pe fotoliul de lângă birou. Până îşi găsi mobilul, soneria celularului ajunse deja la a două strofă din dragostea din tei. „Offf, nici o clipă de linişte. Cine naiba mă deranjează?”, dar cuvintele i se opriră în gât văzând numele apelantului. Pe ecranul telefonului pâlpâia un singur cuvânt – BARAK. De mirare aproape că scăpă telefonul în apa fierbinte ce-i dezmierda picioarele.

„Helou, mon prezidan” salută Băsescu cu o veselie simulată. „Lasă tu variantele iestea” răspunse o voce cu accent american pronunţat. „De ce nu răspunzi la telefon, că încerc să dau de tine încă de aseară”. „S’am pardon, n-am avut mobilul la mine”. „Nu mă interesează” îi tăie scurt Barak „de asta ţi-am făcut eu cadou ultimul model de iPhone? … te iert de data asta”, continuă după o pauză americanu, „dar să nu se mai întâmple!”. „Ies, săr, domnu' Barak” replică prompt Basescu. „Eu de fapt te-am sunat cu o treabă serioasă” reluă firul Obama. „Orice, mon prezidan” spuse românul bucuros că a scăpat ieftin. „De ce nu mi-ai spus, bre, că, virgulă, Kabulul e lângă România. Eu şăd ca prostul liniştit crezând că-i undeva în dracu-n praznic prin Orientul Mijlociu, şi, când colo, el îi chiar peste deal de voi. Eeeeh, parastasu’ mamei voastre!!!”

„Daţi-mi voie să vă explic…” încercă să intervină românul. „Nici un fel de nanu Gheorghe” i-o tăie iarăşi din scurt afro-americanul. „Nu înţelegeţi, la mijloc e o confuzie” încercă să se explice iarăşi Băsescu. „Dar las că schimbăm noi plastinca, că văd că, virgulă, cu tine cu binişorul nu merge” îl întrerupse din nou Barak. „Mai în scurt trebuie de instalat urgent un sistem antirachetă în România. Că nu degeaba mi-or dat ăştia premiul Nobel pentru pace. Plus că am rămas dator şi eu la nişte oameni serioşi. Aşa că desfă-te în patru, da' până or înflori cireşii staţia să fie funcţională. Să îmi vii cu scut antirachetă ori pe scut. Eu am trimis deja brigada, băieţii îs pe drum. Hai că mă grăbesc şi trebuie să-l sun şi pe Ghimpu, că şi acela o cam luat-o pe arătură” spuse americanul şi închise. „Ies, săr” - doar atât reuşi să silabisească românul, coborându-şi fruntea în palmele sale prezidenţiale.

Uite aşa s-a luat hotărârea de a instala scutul antirachetă pe teritoriul României.