Cubanejii şi Google Maps

Cu câteva luni în urmă o dat cel de sus şi sfântul care se ocupă de sectorul IT şi a apărut pe Google Earth şi satul care m-a dat pe mine lumii. Că a apărut, nu zic, e un lucru extraordinar. Partea proastă e că cel care a moşit procesul a cam încurcat iţele cu câţiva kilometri şi a plasat numele satului Cobani deasupra unui sat vecin - Braneşte. Situaţia e asemănătoare cu cea dintr-un banc celebru în care Florica naşte un copil negru şi-i spune lui Ion că aşa a fost să fie, pentru că în drum spre maternitate a văzut pe stradă un negru. Ion strânge din umeri şi o crede, nu înainte de a auzi de la maică-sa că atunci când mergea ea să-l nască, ei i-a trecut calea un bou.

Situaţia nu ar fi fost atât de gravă dacă eroarea ar fi fost corectată. Căci cel mai grav lucru nu este greşeala, ci perpetuarea greşelii. Astăzi intru întâmplător pe Google Maps şi ce mi-i dat să vă ochilor?! Mi-au băgat şi aici satul greşit, mai exact l-au suprapus peste satul vecin. Imaginaţi-vă o comunitate de o mie şi ceva de fumuri zburând prin aer cu tot cu case, garaje, beciuri, coteţuri şi cei mai are omul prin jurul casei şi aterizând peste alt sat. Mai ceva ca în experimentul Philadelphia.Merge cubanezul (căci aşa sunt alintaţi locuitorii din Cobani) liniştit la culcare şi se trezeşte a doua zi fără casă, fără masă, iar celor din satul vecin le apare peste noapte încă un sărăieş, un cuptioraş, un garaj, două antene parabolice, un coteţ cu porci, două-trei vaci, găini şi alte orătănii.

Mă întreb, însă, ce-or face google-iştii când or vrea să bage şi satul vecin pe hartă, îl pun în locul satului meu? O mică rocadă dacă vreţi. Sau poate îl mută şi pe acela peste alt sat şi tot aşa, ca la domino. Mare ruşine, maaareee! Şi eu care credeam că Google e o firmă serioasă şi responsabilă, şi îi lăudam în sus şi în jos. Mi se pare că va trebui să schimbăm plastinca, căci rabdă moldoveanul cât rabdă, da’ totul are o limită. Va trebui să grăiesc eu serios cu musiu Brin. Ne-am înţeles noi parcă să nu ne călcăm unul pe altul pe bătături, dar văd că el nu se prea ţine de promisiune. Din câte văd eu, soluţia pentru remedierea conflictului e doar una, şi una singură (asta ca să nu mă repet).

Eu şi cei trei-patru mii de locuitori ai satului Cobani rugăm…ăăă…adică – cerem, sau mai bine zis, CEREM ca satul nostru să descalece de pe satul vecin şi să fie plasat acolo unde îi este locul. Iar drept răsplată pentru daunele morale aduse, vrem să ne vedem satul în aceeaşi calitate cu care îşi văd americanii Los Angeles-ul. Abia aştept să planez printre stâncile din Cobani, să privesc de la înălţimea zborului de cuc curtea părintească cu poarta cea înflorată, lalelele din faţa casei, cuibul de rândunele de sub streşină, şi, dacă nu cer prea multe, şi pe părinţii mei dragi aşteptându-şi odorul în prag.