Dacia și cinefilii masochiști

Ce face un băimărean în ziua în care în orașul său natal se deschide primul mall cu cinematograf multiplex? Evident – merge cu cățel cu purcel să se calce în picioare la deschidere. Tocmai de aceea subsemnatul împreună cu un grup de cinefili masochiști a mers la vechiul (anticul) cinematograf Dacia pentru o terapie de șoc. 

Cinematograful Dacia din centrul orașului reprezintă o enigmă pentru toată lumea – nimeni nu știe cum mai poate exista așa un loc. Unde sunt zilele în care stăteam la coadă la bilete, în care sala era arhiplină de pungi foșnitoare de popcorn și pufuleți? Nevermore… susură apa din Săsar. Nevermore… șoptesc copacii din parcul de alături.

Intrarea principală este blocată, zidită, interzisă. Intru prin spate împreună cu colegii mei și mă izbește un miros de vechi, de mucegai stătut și maculatură. Afișele noi contrastează cu teancuri de cataloage care nu au nici o legătură cu cea de-a șaptea artă. În anul 2010 Dacia este o clădire dărăpănată, neîngrijită, ca o văduvă uitată de lume. Procurăm biletele dintr-o cămăruță încălzită cu un reșou chior. 

E pustiu e întuneric și mi-e frică de mor îmi sună în minte piesa pe care o cântam cu prietenii în fața căminului. Welcome to the hotel Dacia îmi răspunde vocea răgușită a cinematografului. Știți, eu sunt pensionar și sunt plătit tot la a doua proiectare de film ne explică angajatul care ne zorește să intrăm în sala. Suntem doar noi cinci în tot cinematograful. Le-am spart box-office-ul pentru această săptămână, glumește cineva. 

Ne așezăm în centru alegând scaunele mai puțin rupte. Începe filmul și încerc să-mi dau seama dacă ceața de pe ecran e intenția regizorului sau calitatea proiecției. Evident – cea de-a doua. Pe la jumătatea filmului simt că-mi amorțesc genunchii. Râdem, facem haz de necaz și ne îmbărbătăm să rezistăm până la sfârșit. E bine că e întuneric. Măcar așa nu observăm starea jalnică a sălii și nici eventualii locatari rozători ai incintei.
 
Vizita de la Dacia e o călătorie în timp. Ca și cum ai vedea un loc în care ai copilărit cu ochii unui om matur. Timpul trece peste toate și nu iartă nimic. Ieșim afară și ne lovește un val de căldură – afară e bineînțeles mai plăcut decât înăuntru. 

Plec acasă îngândurat și păstrez biletul de intrare. Este cu siguranță ultima mea vizită la cinematograful Dacia…