O răceală vicleană mă ține pe tușă de la începutul săptămânii. S-a furișat tiptil în week-end și mi-a adormit vigilența. „Te doare un pic gâtul? Lasă că trece, n-are rost să-ți faci griji” îmi zicea ea mieroasă. Nu mi-am făcut. Și de vre-o trei zile stau mai mult cu ochii în tavan. Cu ocazia asta mai observ și eu păianjenii pe care i-am ratat la ultima curățenie și spoturile care s-au ars.
Mi-am adus aminte cum se face gargară. N-am mai practicat așa ceva din copilărie. Gargara îmi amintește într-un fel ciudat de lecțiile de limbă franceză din școală. Învățătoarea încerca să ne explice atunci că franceza vorbită frumos trebuie să fie graseiată. Mulți dintre colegii mei refuzau să învețe, aducând drept argument vechea înțelepciune din satele basarabene: „Da și-mi trebuie nie franceza? Ce, a sî mă duc în Franța?”
Mulți dintre ei au ajuns în Franța, Canada sau alte țări francofone, iar la întoarcere în satul natal spun: „Ce proști mai eram, Ana Fiodrovna (sau Maria Ivanovna)?! Ce bine ne-ar fi prins oleacă de franceză?” Așa că dragi compatrioți, învățați să faceți gargară, învățați și franceza. Sunt doua lucruri care vă pot face viața mai ușoară.
Andrei, dap' e shi tu un antimuc, wai...
RăspundețiȘtergere