PCRM şi lupta pentru foc

Alegerile prezidenţiale din Moldova au eşuat din nou, un deznodământ anticipat de toată lumea în condiţiile declaraţiilor bătăioase făcute de tovarăşul Voronin şi a(l)coliţii săi. PCRM a refuzat să participe la vot, prelungind astfel criza politică din Moldova. Urmează ca Parlamentul să organizeze cea de-a doua tentativă în termen de 30 zile. Vrem să credem cu toţii că acestea sunt ultimele zbateri ale unui partid pe patul de moarte care încearcă să negocieze la sânge retragerea în opoziţie. 

Doar că lupta pentru putere, atât în Moldova, cât şi în România, îmi aminteşte foarte mult de povestirea "Lupta pentru foc" scrisă de Al. Calistrat în care triburile de oameni primitivi erau în stare să-şi dea viaţa pentru a proteja focul – aceasta fiind obiectul central al existenţei lor, oferindu-le căldură în nopţile reci şi apărare împotriva fiarelor sălbatice. 

În societatea noastră puterea a încetat demult să mai fie un mijloc şi a devenit un scop în sine, un obiectiv care merită orice sacrificii. Să ajungi la putere şi să te menţii acolo, să zdrobeşti oponenţii politici şi pretendenţii care vor să ţi-o ia, indiferent de modul în care o faci sau mijloacele folosite – aceasta este crezul politicienilor noştri. Nimic nu e mai important decât puterea, posibilitatea de a hotărî într-o clipă soarta a mii de oameni, de a îmbogăţi sau a condamna la sărăcie mii de vieţi. Probabil că în toiul nopţii, atunci când cred că nimeni nu îi poate auzi, o şoaptă dementă poate fi auzită în casa acestor oameni: my precious, oh, my precious! Sméagol’s got the precious!!!

Evadarea din minciună

După scrutinul de la sfârşitul lui aprilie o linişte postelectorală a poposit în ţara Moldovei. Rămâne de văzut daca aceasta precede sau nu furtuna. O serie de întrebări au dispărut sau, cel puţin, nu li se acordă aceiaşi atenţie ca în cazul alegerilor din aprilie. Noţiunea de „fraudă electorală” a fost înlocuită cu cea de „încălcare a regulamentului” şi parcă nici ideea de trădare nu mai e trâmbiţată aşa de des ca înainte. Este cert că tătucul Voronin nu a mai putut pune în practică aceleaşi procedee ca la scrutinul din aprilie şi, totuşi, PCRM-ul a acumulat, chiar şi fără Lupu, un scor impresionant - în jur de 45%. 

S-a mai furat pe ici pe acolo şi anume în locurile esenţiale (vorba lui Caragiale), dar dacă e să spunem adevărul, partidul comuniştilor este la ora actuală (în scădere, dar) de departe cea mai populară fracţiune politică din Moldova şi fie că vrem acest lucru, sau nu, trebuie să se ţină cont de el. Se ştie foarte bine cine este electoratul lor: bătrânii de la sate, ruşii, ucrainenii, găgăuzii (şi celelalte etnii care alcătuiesc aproape 30% din populaţia Moldovei). Ultimii au ales răul cel mai mic de frica unirii cu România – o minciună promovata intens de comunişti înaintea alegerilor alături de câteva alte absurdităţi precum deplasarea trupelor româneşti spre frontiera de la Prut, blocarea frontierelor etc. Este necesar astfel să lăsăm în spate aceste minciuni şi să începem a construi ceva împreună.

După afişarea rezultatelor finale partidele de opoziţie s-au grăbit să anunţe înfrângerea PCRM, o declaraţie hazardată făcută oarecum în pripă, pentru că dacă în aprilie comuniştilor le era necesar doar un vot pentru a alege preşedintele, actuala coaliţie democrată are nevoie de 8. Dacă se vor găsi aceşti 8 comunişti ce vor vota preşedintele propus de coaliţie, cum ar trebuie să fie ei priviţi – trădători sau salvatori ai ţării? Coaliţia recent formată trebuie să fie una durabilă indiferent de condiţii. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este ca liderii democraţi să acţioneze ca lebăda, racul şi ştiuca la împărţit posturile de conducere. Cea mai mare problemă a politicienilor moldoveni, şi a românilor de altfel, este că la noi rânza e mai mare decât ţara. Toată lumea vrea să fie şef, toată lumea vrea să conducă şi să aibă un loc cald care presupune cât mai puţin stres. 

Liniştea postelectorală ne arată că nici un partid nu mai e în stare să conducă ţara de sine stătător – un lucru salutabil şi destul de firesc pentru o societate democrată. Deci concluzia generală care se impune după alegerile trecute este necesitatea colaborării şi conlucrării între partide. Până la urmă suntem cu toţii locutori ai acestei ţări, indiferent de opţiunile politice şi merităm un viitor mai bun. Căci în sânul electoratului pare să prindă amploare următoarea opinie: facă ce-or vrea ei acolo, dar să se înţeleagă odată între ei, să se termine odată toată forfota asta politică şi să ne apucăm de treabă. Sper ca peste 15-20 ani să pot spune copiilor mei că anul 2009 a reprezentat un punct de cotitură pentru Republica Moldova, un început de drum ce a avut ca finalitate o societate civilizată şi prosperă în care drepturile şi libertăţile omului reprezintă valorile supreme. 

Alegeri anticipate în ţara Moldovei

Pentru prima dată în istoria modernă a Moldovei partidele de opoziţie PL, PDL şi AMN au stat ferm pe poziţii şi nu au cedat. Astfel cu câteva ore în urmă a fost semnat decretul de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova. Tot pentru prima dată în istoria noastră, alegerile vor avea loc într-o zi de lucru, fiind stabilite pentru data de 29 iulie. PCRM vrea ca alegerile anticipate să aibă loc cât mai repede şi acest lucru e de la sine înţeles. Ţara este în pragul falimentului, după ce comuniştii au cheltuit cu neruşinare resursele statului pentru campania electorală. Probabil că tovarăşul Voronin încă declară cu încăpăţânare că Moldova nu este afectată de criză deşi unul din elementele principale care ţin economia moldoveană în viaţă, sumele de bani trimise în ţară de cei care lucrează peste hotare, au scăzut de trei ori.

Totuşi PCRM a reuşit să facă câteva ultime modificări, pe ici, pe acolo, şi anume în locurile esenţiale. Pe de o parte PCRM a coborât rata de participare necesară pentru validarea alegerilor de la minimum 50%, la 1/3 din alegători; de asemenea a coborât pragul electoral minim pentru accederea în Parlament de la 6% la 5%, după ce a făcut exact opusul în 2008. Prea sigur era de victorie tovarăşul Voronin în alegerile ce au avut loc în aprilie 2009. Dar după cum zice o zicală veche, ulciorul nu merge de mai multe ori la izvor, iar ulciorul comunist pare să fie spart. Mai ales după plecarea lui Marian Lupu din PCRM. Un lucru ce nu reuşesc nicidecum să-l înţeleg este de ce partidele democrate îşi dau coate să-l primească pe cel care până acum câteva zile le era adversar şi comunist înverşunat. Rămâne să vedem dacă această aşa-zisă plecare a lui Lupu din partid a fost iniţiativa sa, sau o mişcare strategică de a infiltra un cal troian în tabără opoziţiei. Oricum ar fi, este clar că Voronin îşi joacă ultima şansă şi speră ca electoratul de la sate îl va vota din nou, iar pragul electoral mai mic va permite accederea în Parlament a unor „iluştri” oameni politici precum Diacov sau Roşca – cunoscuţi pentru verticalitatea lor, mai ales atunci când trebuie să dea cu fundul prin alte luntri. Oricare ar fi însă deznodământul, viitorul apropiat al ţărişoarei noastre nu pare prea roz, indiferent de partidele care vot fi la guvernământ.