Gata, m-am săturat! Nu mai suport, frate, să văd aceleaşi figuri de 18 ani în politica românească ! Cât se poate, mă întreb, tiranozaurii ăştia nu mai ies odată la pensie !? Nu de alta, dar să se mai îmbogăţească şi alţii.
Înţeleg acum de ce nu mai merge lumea la vot. E pentru simplul motiv că nu ai pe cine alege. De la căderea comunismului încoace s-au perindat la conducere tot felul de partide. Am încercat şi cu ăştia, şi cu ceilalţi – şi tot degeaba. Dar când stai să te gândeşti şi să cântăreşti puţin, îţi dai seama că, de fapt, în tot acest timp la conducere au fost tot aceeaşi oameni care odată la patru ani se împart, despart formând „noi” partiduţe, blocuri şi formaţiuni. Mai inventează câte un slogan, mai aruncă noroi asupra foştilor colegi de partid şi merge treaba. Eu nu am mari cunoştinţe politice, mai exact nu am deloc. Dar nu mai suport să vă atâta corupţie, incompetenţă şi indiferenţă din partea „elitei” politice din ţara asta.
Aşa că m-am hotărât, Îmi fac şi eu partid, mai ales că e şi la modă, fiecare cu blogul şi partidul lui. Am chibzuit mult (cam o jumătate de oră) asupra numelui şi sloganului. Am decis irevocabil asupra numelui de Partidul Farfuriilor Curate şi Paharelor Golite, cu sloganul „Decât bucate stricate, mai bine maţe sparte!”
Având în vedere cele enunţate mai sus, am ajuns la concluzia că partidul meu se adresează unui electorat foarte numeros. Cui în ţara asta nu-i place să bea şi să mănânce? Mai ales pe banii altora. Dacă alte partide până acum ofereau mic, bere şi cârnaţi electoratului, eu promit câte un litru de jin moldovenesc şi un purşel cu măr în gură (mărul vi-l aduceţi singuri). Rog ca toţi cei care doresc să se înscrie în partidul meu, să răspundă la acest articol. Mai ales că recent am primit o propunere de colaborare din partea Partidului Somnoroşilor, fondat de unul din foştii mei colegi de cămin. Vă imaginaţi voi ce realizări am putea noi avea odată ajunşi la conducere !? Aşa că vă îndemn, la următoarele alegeri puneţi ştampila pe mâncare şi băutura bună. Alegeţi PFCPG!
Ai candidat la Presedintie?
RăspundețiȘtergere