Quo vadis ?

Suntem o ţară de oameni deştepţi, sau cel puţin aşa ar trebui să fie pentru că în România secolului 21 oricine are studii superioare. Orice absolvent de liceu, indiferent de gradul de inteligenţă, poate să ajungă la facultate. Singura cerinţă e să ai bani şi răbdare. Bani – pentru a achita contractul şi restanţele, şi răbdare ca să nu te plictiseşti în tot acest timp. Metoda 5-lui de trecere ne omoară. Singurul obstacol în calea „loazele educaţionale” (citez pe unul din foştii mei profesori de istoria artei) era proba scrisă al examenului final. Singura care reflecta într-o oarecare măsură gradul real de pregătire a viitorului absolvent. Acest examen era singurul moment în care se mai tria grâul de neghină. Bănuiesc că nu mai are rost să vă spun că proba scrisă a fost eliminată acum doi ani prin decizia ministerului învăţământului. Licenţa nu mai prezintă demult o problemă, pentru că dacă nu o poţi concepe tu, găseşti oricând pe cineva să ţi-o facă pentru 100-200€ sau şi mai rău, ţi-o vinde profesorul îndrumător.

Universităţile produc incompetenţi pe bandă rulantă. Europenii şi americanii fac ochii mari când aud că fiecare al doilea sau al treilea absolvent de universitate urmează şi studii de masterat sau chiar si doctorat. „Păi dacă Mărioara o terminat masteru’, eu de ce să nu fac?” zice Ion între o porţie de sarmale trimise de mama şi o sesiune de Counter Strike. Şi uite aşa ajungem să avem prim-miniştri restanţieri de facultate. Efectul se vede imediat în domeniul medical. Studenţii de ieri sunt măcelarii de mâine. Nu mai constituie o noutate cazurile în care pacienţii mor cu zile pe paturile de spital. Mi-e groază să mai merg la medic. În primul rând pentru că mi-am pierdut orice încredere în sistemul medical din România şi în al doilea rând pentru că nu mi se pare normal să plătesc de două-trei ori pentru acelaşi serviciu: odată prin taxele pentru sănătate impuse de stat, şi a doua oară prin spaga pe care trebuie să o dau pentru un pat mai curat sau pentru puţină atenţie din partea medicului.

Mama proştilor e totdeauna gravidă iar sistemul nostru încurajează incompetenţa, prostia şi tupeul jegos. Restanţierul de ieri care nu poate lua cinci-ul de trecere ajunge mâine să predea. Ne confruntăm cu o criză de personal didactic, de aceea este acceptat aproape oricine în învăţământ. Astfel ajung absolvenţi de matematică să predea limba română, iar cei care termină ingineria – limbi moderne. Avem tineri pedagogi care nu au habar pe ce lume trăiesc, ca sunt în stare să scrie titlul poeziei lui M. Eminescu „Odă în metru antic” prin cratimă, adică „O-dă”. Gândiţi-vă la generaţia care ne va urma educată fiind de astfel de imbecili. Or dacă învăţământul şi sistemul medical - cei doi piloni ai unui stat au ajuns în asemenea stare, la ce viitor mai putem spera? Singura expresie potrivită care îmi vine în minte acum e o reformulare a versetul din Biblie „Quo Vadis, Domine?”, în cazul nostru „Unde mergem, Doamne ?!”