Trăim vremuri grele, tulburi şi instabile. Într-o lume în care nu mai poţi fi sigur de nimic, când nu ştii ce-ţi va aduce ziua de mâine, lucrurile par să aibă o logică a lor, imprevizibilă şi neînţeleasă de nimeni. Într-un început de secol în care sistemele cad ca frunzele toamna, resursele şi pământul par singurele investiţii stabile. Dar chiar şi atunci când totul e cu capul în jos, când totul merge înapoi, există un lucru care merge înainte – pălinca de prune.
„Ai auzit că ne-o oprit ruşii gazu’?” îl întreb eu pe moş Văsîi a lu’ Ion de lângă deal. „No, nu-i bai ! zice el invitându-mă în casă. „Ai aflat că s-a scumpit curentul de la anul nou?” continui eu, adresându-mă moşului care a trecut prin două războaie şi prin foamete. „Nu-i bai!”, repetă el şi-mi întinde un păhărel cu o substanţă incoloră. „Ba-i bai!” îi răspund eu iritat „îi bai de tăt! matale nu vezi că se duce lumea de râpă, că mâine - poimâine începe un război şi ne trezim cu toţii pe nicări!”. „Războaie o fo’ şi or tăt si”, îmi răspunde el calm. „Asta ce înseamnă că noi nu putem cinsti un păhărel de horincă?” Încerc să refuz politicos şi îi explic că nu obişnuiesc să beau. „De-a mea încă n-ai băut, fecior. Aşe că be’ de acolo!” insistă el dând păhărelul peste cap. Argumentul mă dezarmează şi, în cele din urmă, cedez.
După primele 50 de grame de lacrimă de Maramureş îmi dau lacrimile şi ţin să vă asigur că nu de emoţie. Dau din gură ca un peşte pe uscat. Abia mai târziu aflu că această licoare are de obicei în jur de 60 de grade. Moş Văsîi îmi întinde zâmbind o „dărabă de clisă pe o felie de ptită oloietă”. „Văd că nu eşti din partea locului şi nu p’ee ai antrenament” zice el umplând din nou paharele „da asta se po’te rezolva mintenaş”. Simt că arde ceva în mine, îmi dau jos căciula şi haina de iarnă. „Eu, dragu’ moşului, am urmat un obicei tătă viaţa me’ şi uite că am ajuns deja la 98 de ani. Reţeta e simplă: 50 de grame de palincă dimineaţa, 50 de grame la amiază şi … restul seara.” Râde. Al doilea şi al treilea păhărel mă îmbărbătează. Deodată lumea devine mai frumoasă, iar grijile par doar umbre îndepărtate dintr-o altă lume. Gura se dezleagă, genunchii se înmoaie, iar camera începe să se rotească inexplicabil în jurul meu. „Şi totuşi se învârte” exclam eu şi cad cu capul pe masa. Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat după aceea, cert este ca a doua zi m-am trezit cu o durere de cap, dar şi cu o altă idee genială.
Propun pălinca în calitate de sursă alternativă de energie. În urma experimentelor efectuate de subsemnatul prin diferite localităţi din Maramureş, comisia formată din subsemnatul, moş Văsîi a lu’ Ion de lângă deal, badea Gheo a Văsâliţei şi Loţi ciurdarul, precum şi alte feţe luminate, a ajuns la concluzia că pălinca deţine calităţi inestimabile de agent termic natural generator de voie bună şi chef de viaţă. De aceea propun introducerea ei în patrimoniul naţional şi implementarea proiectului „nici o zi fără horincă”. Propun ca pălinca să fie considerată aliment de bază, să facă parte din alimentaţia zilnică a oricărei persoane şi să fie prezentă pe masă în orice casă. Având în vedere prezenţa unor substanţe otrăvitoare depistate în unele tipuri de lapte, proiectul „cornul şi laptele” din şcoli ar putea fi înlocuit pentru clasele gimnaziale cu mult mai eficientul „horinca şi ptita” sau, la alegere „pălinca şi clisa”. Astfel tânăra generaţie va creşte mai sănătoasă şi mai treaza la minte, asigurându-ne şi nouă o un viitor mai liniştit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu