Poetul nostru Grigore Vieru a murit în noaptea de sâmbăta spre duminica în urma unui accident de circulaţie. Grigore Vieru ar fi împlinit, la 14 februarie, 74 de ani.
Am avut o singură dată ocazia de a-l vedea pe marele nostru poet. Îmi amintesc foarte clar. S-a întâmplat în toamna lui 2003 la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. Eram acolo în trecere, dar l-am zărit pe poet şi m-am oprit pentru câteva minute. El era la o masă împreună cu alţi câţiva scriitori şi conversau aprins. Nu am îndrăznit să mă apropii şi acum îmi pare rău. Ce aş fi putut să-i spun? Că am crescut cu poeziile sale, că îl stimez ca om şi scriitor şi că îi doresc sănătate? Poate că ar fi apreciat. Nu voi şti niciodată.
Părea un om plăpând care ducea pe umerii săi o cruce mult prea grea. Un suflet de copil care cântat toată viaţa mama, copiii şi patria. A luptat neîncetat pentru limba română şi Basarabia – acel „copil înfăşat în sârma ghimpată”. Dar a îndurat bătăi şi batjocură. Căci prea numeroşi îi erau duşmanii. Cei care ieri îl acuzau şi calomniau în Moldova Suverană şi alte ziare plătite de comunişti, astăzi îl deplâng. Nu aveţi dreptul să o faceţi, mişeilor! Nu aveţi dreptul să-l plângeţi! Pentru că voi sunteţi cei care l-aţi omorât! Voi şi mercenarii plătiţi de voi care nu ratau nici o ocazie pentru a-l împroşca cu noroi. Aşa a fost întotdeauna: cei proşti şi limitaţi îi vor urî întotdeauna pe cei mai deştepţi ca ei. Iar cei talentaţi care nu se încadrează în patul vostru procustian vor fi decapitaţi, maltrataţi, mutilaţi. Dar totul are un sfârşit, veţi plăti şi voi pentru greşelile voastre.
Iartă-ne Grigore Vieru pentru toată suferinţa pe care a trebuit să o înduri. Şi odihneşte-te în pace.
Testament
Dragi feciori, pe-acest pământ,
Nici eu veşnic nu mai sânt,
Nu sânt veşnic, voi pleca,
Unde voi mă veţi uita,
Şi de unde nimeni
Nu s-a mai întors cândva.
V-am crescut, v-am ridicat,
Mă pot duce,
Mă pot duce împăcat.
M-au pandit jivinele,
M-a iubit şi binele.
Eu mă duc, copii cuminţi,
N-am averi sa le-mpărţiţi.
Va las numai visul meu
Care a trudit din greu.
V-am crescut, v-am ridicat,
Mă pot duce,
Mă pot duce împăcat.
Între voi, pe-a vieţii scări,
Să nu fie supărări,
Că zilele pe pământ
Aşa de puţine sânt.
Şi nu-i alt noroc mai drag
Decât fratele din prag.
V-am crescut, v-am ridicat,
Mă pot duce,
Mă pot duce împăcat.
Lângă doină şi izvor
Nu-i uşor să-ţi fie dor,
Nu-i uşor să fii curat
Pe pământ înstrăinat.
Va las dorul cel durut
Şi nădejdea de la Prut.
V-am crescut, v-am ridicat,
Mă pot duce,
Mă pot duce împăcat.
uite asa se duc incet-incet si putinii grei pe care ii mai avem.sai fie tarana usoara..
RăspundețiȘtergere