27 iulie 2009

Nu rămâne indiferent, mergi la vot!

Pe data de 29 iulie avem din nou ocazia de hotărî viitorul ţării noastre. De aceea îndemn pe toată lumea, dacă îţi pasă cît de puţin de ţara ta, nu rămâne indiferent. Exprimă-ţi opţiunea şi votează pentru schimbare. E timpul să scăpăm de comunişti şi de lupii care se dau drept miei, de hoţii şi incompetenţii care ne-au ruinat ţara şi ne-au îngropat speranţele. Alege un viitor mai bun pentru tine şi copiii tăi. Votul tău contează! Doar împreună putem reuşi!

17 iulie 2009

„î” din i sau „â” din a

Astăzi „răsfoiam” prin fotografiile făcute mai demult şi am dat peste una mai ciudată. E poza unui banner din faţa unui magazin GSM. Ceea ce mi-a atras atenţia este greşeala flagrantă din cuvântul „reîncărcabile”(pe lângă celelalte scăpări). Greşeală ce ne aduce din nou la povestea aia veche cu sufletul pereche a românului: şi eu cum scriu, cu „î” din i sau „â” din a?

La 17 februarie 1993 Academia Română a emis o hotărâre prin care se revenea la folosirea lui „â” din a în interiorul cuvintelor şi a formei „sunt” (suntem, sunteţi) în loc de sînt (sîntem, sînteţi) vezi link. Aceeaşi schimbare de macaz a fost oglindită şi în domeniul soft-ului: majoritatea programelor, inclusiv Microsoft Word, îţi recomandă ca şi corectă forma de „â” din a.


Sursa confuziilor este faptul că majoritatea românilor nu cunosc încă regulile ortografice privind folosirea lui „î” şi „â”. Confuzia este cu atât mai explicabilă, cu cât multe ziare, reviste şi chiar edituri continuă încă să folosească vechile norme ortografice. În cazul fotografiei de mai jos, proprietarul probabil că nu şi-a bătut capul cu astfel întrebări „existenţiale” şi a scris aşa cum l-a tăiat capul, aşa cum e la modă – adică greşit.



16 iulie 2009

Dam foc Parlamentului

Astăzi a apărut pe internet un nou filmuleţ produs de "Jurnalul de Chişinău". Curajul acestor oameni de a spune adevărul este absolut impresionant, în condiţiile în care mulţi dintre ei au abonament lunar la bătăile miliţienilor lui Voronin.


14 iulie 2009

Cultura zgomotului la români

Suntem un popor zgomotos şi exhibiţionist. Ne place să fim ascultaţi, chiar dacă nu avem nimic de spus. Ascultăm muzica la maxim fie că suntem acasă, în maşină sau pe stradă cu telefonul mobil. Ne spălăm rufele în public şi avem un gust aparte pentru situaţiile dramatice. Ne plac scandalurile cu răsturnări de situaţie, dezvăluirile spectaculoase şi şocante. Savurăm cu o plăcere bolnăvicioasă ştirile de la ora 5 şi mai apoi discutăm cu lux de amănunte cele întâmplate.

Pe stradă vorbim în gura mare, scuipăm seminţe şi nu ţinem cont de trecători. Ne comportăm în public ca şi cum lumea ar fi fost făcută doar pentru noi, ne dăm aere şi ne credem foarte importanţi. La volan suntem băgăcioşi şi mojici, înjurăm şi folosim în exces claxonul. Parcăm exact unde ni se scoală chiar dacă blocăm circulaţia pentru că ştim pe cineva suspus care ne poate „rezolva”. Aruncăm gunoiul pe jos chiar dacă avem o pubelă la câţiva paşi, iar când ieşim la grătar lăsăm în urma noastră mormane de mizerie.


Aşteptăm întotdeauna ca cineva să facă ceva, ca cineva să ia măsuri şi să schimbe lucrurile. Ne place să ne plângem de milă, să dăm vina pe soartă, pe poziţia geografică, pe situaţia materială. Întotdeauna e de vină altcineva/altceva pentru situaţia în care ne aflăm: americanii, conducerea, ruşii, situaţia geopolitică, petele solare, comuniştii, extratereştrii etc. Nu ştim să ne preţuim valorile autentice, oamenii care ne promovează ţara în lume. Realizăm ce am avut prea târziu, când aceşti oameni valoroşi nu mai sunt printre noi (mintea românului cea de pe urmă).
Cei cu bun simţ care respectă legile sunt consideraţi ciudaţi sau fraieri, pentru că sistemul încurajează tupeul jegos şi mitocănia.


Ne place să fim la curent cu ultimele noutăţi din presa galbenă. A avea cultură generală înseamnă a şti pe dinafară textul ultimului hit lansat de Guţă, a povesti dibaci ultima glumă făcută de Becali, a cunoaşte cu cine s-a mai combinat vre-un fotbalist „celebru” sau ce a mai putut debita vre-un figurant de doi bani. Nu mai avem timp să citim decât zodiacul şi programul tv. Bârfim la celular, în faţa blocului sau în timpul serviciului. Ne pricepem la politică şi totuşi alegem aceiaşi incompetenţi an de an. Luptăm ani la rând pentru a ne integra în Uniunea Europeană, dar când ni se oferă şansa să spunem un cuvânt la masa celor mari, nu mergem la vot de alegerile Europene.


Aceasta este România şi aceştia sunt românii… din păcate. Vă rog să mă contraziceţi.

10 iulie 2009

Nicola Tesla – un vrăjitor uitat de lume

Nicola Tesla - puţini dintre noi au auzit vre-odată acest nume. Şi totuşi realizările şi descoperirile sale sunt la fel de importante ca şi cele făcute de Albert Einstein, Isaak Newton sau veşnicul său rival Tomas Edison. El a fost cel care a inventat curentul alternativ, comunicarea wireless, motorul electric modern şi a formulat principiile care stau la baza unor asemenea tehnologii precum laserul, radarul, aparatul de radiografie, propunând concepte revoluţionare în domeniul roboticii, a tehnologiei celulare şi comenzii de la distanţă. Toate acestea cu mai bine de 100 de ani în urmă.

De fapt, de fiecare dată când aprinzi lumina sau porneşti radioul, o poţi face doar datorită acestui om extraordinar. Şi cu toate acestea, cine a auzit astăzi de numele său? Cum a putut istoria să uite numele acestui om care a lăsat în urma sa o asemenea moştenire? Aflaţi răspunsul în filmul de mai jos.


5 iulie 2009

Cum lucreza românii

Am ştiut dintotdeauna că românii sunt un popor harnic, muncitor şi foarte bine organizat. Puteţi găsi mai jos o situaţie clasică de pe un şantier din România, care funcţionează după principiul - pentru fiecare angajat câte cel puţin 10 "manageri".

Related Posts with Thumbnails