10 noiembrie 2009

PCRM şi lupta pentru foc


Alegerile prezidenţiale din Moldova au eşuat din nou, un deznodământ anticipat de toată lumea în condiţiile declaraţiilor bătăioase făcute de tovarăşul Voronin şi a(l)coliţii săi. PCRM a refuzat să participe la vot, prelungind astfel criza politică din Moldova. Urmează ca Parlamentul să organizeze cea de-a doua tentativă în termen de 30 zile. Vrem să credem cu toţii că acestea sunt ultimele zbateri ale unui partid pe patul de moarte care încearcă să negocieze la sânge retragerea în opoziţie. 

Doar că lupta pentru putere, atât în Moldova, cât şi în România, îmi aminteşte foarte mult de povestirea "Lupta pentru foc" scrisă de Al. Calistrat în care triburile de oameni primitivi erau în stare să-şi dea viaţa pentru a proteja focul – aceasta fiind obiectul central al existenţei lor, oferindu-le căldură în nopţile reci şi apărare împotriva fiarelor sălbatice. 

În societatea noastră puterea a încetat demult să mai fie un mijloc şi a devenit un scop în sine, un obiectiv care merită orice sacrificii. Să ajungi la putere şi să te menţii acolo, să zdrobeşti oponenţii politici şi pretendenţii care vor să ţi-o ia, indiferent de modul în care o faci sau mijloacele folosite – aceasta este crezul politicienilor noştri. Nimic nu e mai important decât puterea, posibilitatea de a hotărî într-o clipă soarta a mii de oameni, de a îmbogăţi sau a condamna la sărăcie mii de vieţi. Probabil că în toiul nopţii, atunci când cred că nimeni nu îi poate auzi, o şoaptă dementă poate fi auzită în casa acestor oameni: my precious, oh, my precious! Sméagol’s got the precious!!!

Un comentariu:

Related Posts with Thumbnails