27 octombrie 2010

Moțiunea momentum mori

Sunt câteva lucruri legate de harababura din ultimul timp de pe scena politică pe care le înțeleg și pe care nu le înțeleg:
1. Nu înțeleg de ce un parlamentar se abține. Poporul l-a pus acolo unde este pentru a fi reprezentat. Parlamentarul trebuie să fie un om ce ia atitudine, un lider care înaintează propuneri, ce participă constructiv la dezbateri și care este în stare să se pronunțe. Dacă vrei să te abții – stai, nene, acasă! 
2. Înțeleg de ce sunt atât de oripilați cei din opoziție vizavi de dictatura instaurată de Băsescu – sunt invidioși și neputincioși. Își doresc să fi fost ei cei care să fi reușit așa ceva. 
3. Înțeleg de ce membrii PDL nu au votat moțiunea de cenzură, deși unii afirmaseră în prealabil că guvernul Boc trebuie să cadă. De ce să-și riște ei pielea în interiorul partidului și poziția călduță din parlament pentru niște alegeri anticipate care, cel mai probabil, i-ar scoate de la borcanul cu miere? 
4. Și în cele din urmă, nu înțeleg ce rost are să dăm jos guvernul actual. De dat, îl dăm noi jos, dar pe cine punem în loc? Dacă ar exista în România politicieni cărora să le pese în primul rând de binele comun – atunci – da. Ar avea rost. Altfel – nu prea. 
E bine că a picat moțiunea – măcar economisim banii pe care i-am fi cheltuit pentru alegeri.

3 comentarii:

  1. Apoi nici ca se poate sa ai mai multa dreptate! Astia nu au alta ocupatie in parlament decat motaieli de cenzura si asumari de raspunderi pe legi idioate. A si sa nu uit, mai au o ocupatie: campaniile electorale care de obicei le ocupa 25% din cei 4 ani de mandat.

    RăspundețiȘtergere
  2. la punctul 4 ai gresit un pic..."pe cine punem în loc?" NU CONTEAZA pe cine punem pt ca mai rai si mai nestiutori decat astia care-s acum nu au cum sa fie....

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Andrei
    Mie mi se pare că politicienii noștri sînt aproape totdeauna în campanie electorală. Nici nu s-au terminat bine alegerile că încep să-și stringă dosarul și să pregătească strategiile și discursurile pentru următoarele, fie ele locale, parlamentare sau prezidențiale.

    @Anonim
    Zici că n-au cum sa fie mai răi? Eu nu aș băga mîna în foc. Experiența din Romania m-a învățat să nu zic niciodată 'mai rău de atîta nu se poate' :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails