Vin sarbatorile ...

Ura !!! Vin alegerile – sărbătoarea mea preferată. În condiţiile în care unii preferă Crăciunul, Revelionul sau Paştele, eu pot să spun deschis că sărbătoarea mea preferată sunt … alegerile. Nu sunt o persoană pretenţioasă, aşa că apreciez orice fel de alegeri, fie ele locale, parlamentare sau prezidenţiale. Vă întrebaţi probabil de ce, aşa că sunt gata să explic.

În primul rând pentru că durează mai mult. Deşi se repetă doar o dată la câţiva ani, dacă ar fi să cumulăm perioada de campanie electorală cu intervalul de timp pre şi post scrutin, ne dăm seama că aceasta devansează uşor orice altă sărbătoare religioasă sau naţională.

În al doilea rând iubesc alegerile pentru că această perioadă conţine o părticică din fiecare sărbătoare tradiţională de-a noastră. În timpul campaniilor electorale ni se promite marea şi sarea aşa că cei mai mulţi ajung din nou să creadă în Moş Crăciun. Candidaţii se transformă elegant în nişte moşi darnici care împart cu mărinimie cadouri. Tot atunci avem impresia că ţara va reînvia negreşit sub următoarea conducere, la fel ca Mesia în ziua Paşte. Lumea întreagă se umple de lumină şi bunătate la fel ca în ziua de Crăciun. Demnitarii noştri uită pentru un timp de ocupaţia lor preferată – aceea de a-şi vota măriri de salariu şi imunităţi peste imunităţi. Ei se întrec în proiecte care mai de care ce urmează a fi terminate doar dacă vor fi aleşi, proiecte ce le-au „scăpat atenţiei” în cei patru ani de huzureală, pardon, muncă asiduă. Devin brusc mai atenţi şi îşi apleacă urechea la nevoile norodului. Iar cea mai uşoară cale de a mulţumi norodu’ e să-i înmoi vigilenţa cu … distracţie. Astfel se organizează concerte şi se aduc cele mai bune trupe din ţară. Cornul şi laptele devine brusc – berea, cârnaţul şi micul, imnul partidului e înlocuit cu maneaua, bunul simţ (şi aşa pe cale de dispariţie) devine ţigănie curată (mâncaţi-aş!).

Chiar ieri am asistat fără să vreau la o dispută între doi prieteni de-ai mei care se certau privind care partid face cele „mai tari chefuri”. Primul din ei susţinea sus şi tare că beţiile, pardon, întâlnirile organizate de partidele de stânga sunt fără doar şi poate cele mai faine. Aducea drept argumente egalitatea dintre participanţi fără deosebire de origine sau stare socială, băutură şi mâncare pentru toţi după necesităţi, şi nu după munca prestată. Celălalt îl contrazicea vehement aducând argumentul suprem că partidele democrate aduc cele mai „bune” tipe din oraş care împart cu mărinimie din „darurile” cu care le-a înzestrat natura. Am intervenit şi eu, doar de dragul discuţiei ca să-i întărât şi mai tare, făcând lobby pentru petrecerile făcute de partidele de dreapta. După îndelungi parlamentări şi discuţii, am hotărât să mergem la faţa locului, cu fişe de punctaj ca mai apoi să hotărâm şi noi odată şi pentru totdeauna… noi pentru cine votăm?

CUVINTE ŞI EXPRESII DIN MARAMUREŞ

Cum iese o habdiţă care ptică într-o haptină?

Astăzi se împlinesc exact 7 ani de când am ajuns în Maramureş, poposind pe meleagurile lui Dragoş Vodă - domnitorul care a descălecat Ţara Moldovei. O întoarcere la origini iniţial involuntară, a cărei semnificaţie aveam s-o descopăr mult mai târziu. Aceste locuri m-au fermecat încă din prima clipă. M-a impresionat relieful şi natura zonei, oamenii frumoşi pe care mi-a fost dat să-i cunosc, dar mai ales tradiţiile şi graiul moroşenilor. Am încercat să pătrund de-a lungul anilor vorba oamenilor de prin aceste locuri, ca pe o carte pe care o citeşti pe nerăsuflate. Astfel se explică culegerea de cuvinte şi expresii culese din Maramureş pe care am alcătuit-o, o acţiune pretenţioasă pe care am încercat-o doar din dragostea şi aprecierea pe care o am pentru aceste locuri.

Sunt deschis oricăror sugestii, orice completări sunt mai mult decât binevenite. Închei cu mulţumiri speciale pentru prietenii mei Andrei, Cornel şi Lifter care au o contribuţie importantă la această culegere.

CULEGERE DE CUVINTE ŞI EXPRESII DIN MARAMUREŞ

Pân’ aici o mers soldatul !

Gata, m-am săturat! Nu mai suport, frate, să văd aceleaşi figuri de 18 ani în politica românească ! Cât se poate, mă întreb, tiranozaurii ăştia nu mai ies odată la pensie !? Nu de alta, dar să se mai îmbogăţească şi alţii.

Înţeleg acum de ce nu mai merge lumea la vot. E pentru simplul motiv că nu ai pe cine alege. De la căderea comunismului încoace s-au perindat la conducere tot felul de partide. Am încercat şi cu ăştia, şi cu ceilalţi – şi tot degeaba. Dar când stai să te gândeşti şi să cântăreşti puţin, îţi dai seama că, de fapt, în tot acest timp la conducere au fost tot aceeaşi oameni care odată la patru ani se împart, despart formând „noi” partiduţe, blocuri şi formaţiuni. Mai inventează câte un slogan, mai aruncă noroi asupra foştilor colegi de partid şi merge treaba. Eu nu am mari cunoştinţe politice, mai exact nu am deloc. Dar nu mai suport să vă atâta corupţie, incompetenţă şi indiferenţă din partea „elitei” politice din ţara asta.

Aşa că m-am hotărât, Îmi fac şi eu partid, mai ales că e şi la modă, fiecare cu blogul şi partidul lui. Am chibzuit mult (cam o jumătate de oră) asupra numelui şi sloganului. Am decis irevocabil asupra numelui de Partidul Farfuriilor Curate şi Paharelor Golite, cu sloganul „Decât bucate stricate, mai bine maţe sparte!”

Având în vedere cele enunţate mai sus, am ajuns la concluzia că partidul meu se adresează unui electorat foarte numeros. Cui în ţara asta nu-i place să bea şi să mănânce? Mai ales pe banii altora. Dacă alte partide până acum ofereau mic, bere şi cârnaţi electoratului, eu promit câte un litru de jin moldovenesc şi un purşel cu măr în gură (mărul vi-l aduceţi singuri). Rog ca toţi cei care doresc să se înscrie în partidul meu, să răspundă la acest articol. Mai ales că recent am primit o propunere de colaborare din partea Partidului Somnoroşilor, fondat de unul din foştii mei colegi de cămin. Vă imaginaţi voi ce realizări am putea noi avea odată ajunşi la conducere !? Aşa că vă îndemn, la următoarele alegeri puneţi ştampila pe mâncare şi băutura bună. Alegeţi PFCPG!

Quo vadis ?

Suntem o ţară de oameni deştepţi, sau cel puţin aşa ar trebui să fie pentru că în România secolului 21 oricine are studii superioare. Orice absolvent de liceu, indiferent de gradul de inteligenţă, poate să ajungă la facultate. Singura cerinţă e să ai bani şi răbdare. Bani – pentru a achita contractul şi restanţele, şi răbdare ca să nu te plictiseşti în tot acest timp. Metoda 5-lui de trecere ne omoară. Singurul obstacol în calea „loazele educaţionale” (citez pe unul din foştii mei profesori de istoria artei) era proba scrisă al examenului final. Singura care reflecta într-o oarecare măsură gradul real de pregătire a viitorului absolvent. Acest examen era singurul moment în care se mai tria grâul de neghină. Bănuiesc că nu mai are rost să vă spun că proba scrisă a fost eliminată acum doi ani prin decizia ministerului învăţământului. Licenţa nu mai prezintă demult o problemă, pentru că dacă nu o poţi concepe tu, găseşti oricând pe cineva să ţi-o facă pentru 100-200€ sau şi mai rău, ţi-o vinde profesorul îndrumător.

Universităţile produc incompetenţi pe bandă rulantă. Europenii şi americanii fac ochii mari când aud că fiecare al doilea sau al treilea absolvent de universitate urmează şi studii de masterat sau chiar si doctorat. „Păi dacă Mărioara o terminat masteru’, eu de ce să nu fac?” zice Ion între o porţie de sarmale trimise de mama şi o sesiune de Counter Strike. Şi uite aşa ajungem să avem prim-miniştri restanţieri de facultate. Efectul se vede imediat în domeniul medical. Studenţii de ieri sunt măcelarii de mâine. Nu mai constituie o noutate cazurile în care pacienţii mor cu zile pe paturile de spital. Mi-e groază să mai merg la medic. În primul rând pentru că mi-am pierdut orice încredere în sistemul medical din România şi în al doilea rând pentru că nu mi se pare normal să plătesc de două-trei ori pentru acelaşi serviciu: odată prin taxele pentru sănătate impuse de stat, şi a doua oară prin spaga pe care trebuie să o dau pentru un pat mai curat sau pentru puţină atenţie din partea medicului.

Mama proştilor e totdeauna gravidă iar sistemul nostru încurajează incompetenţa, prostia şi tupeul jegos. Restanţierul de ieri care nu poate lua cinci-ul de trecere ajunge mâine să predea. Ne confruntăm cu o criză de personal didactic, de aceea este acceptat aproape oricine în învăţământ. Astfel ajung absolvenţi de matematică să predea limba română, iar cei care termină ingineria – limbi moderne. Avem tineri pedagogi care nu au habar pe ce lume trăiesc, ca sunt în stare să scrie titlul poeziei lui M. Eminescu „Odă în metru antic” prin cratimă, adică „O-dă”. Gândiţi-vă la generaţia care ne va urma educată fiind de astfel de imbecili. Or dacă învăţământul şi sistemul medical - cei doi piloni ai unui stat au ajuns în asemenea stare, la ce viitor mai putem spera? Singura expresie potrivită care îmi vine în minte acum e o reformulare a versetul din Biblie „Quo Vadis, Domine?”, în cazul nostru „Unde mergem, Doamne ?!”

Dacă aş fi pentru o zi preşedinte ...

Ascultam zilele astea nişte piese de la Paraziţii şi brusc m-a lovit o altă idee, pe care am hotărât s-o încadrez negreşit la rubrica Idei Geniale.

Ideea în sine e destul de simplă şi porneşte de la premisa că fiecare român are dreptul la o bucăţică din ţara asta. Dacă România ar fi o companie gigant, atunci fiecare din noi ar avea undeva nişte acţiuni care îi conferă nişte drepturi şi obligaţii. Obligaţiile noastre ar fi să muncim cinstit, să ne vedem de viaţa noastră şi să nu încercăm să înşelăm statul, care la rândul său are obligaţia de a asigura un sistem corect democrat şi performant astfel încât cetăţenii săi să aibă un trai cât mai liniştit. Totul bine şi frumos în teorie, practica însă ne omoară. Spuneam în articolul precedent că m-am săturat să văd de 18 ani aceleaşi feţe în politica românească, această clasă socială minoritară care s-a înfipt cu ghearele în conducere şi nu vrea să plece în ruptul capului. Fără supărare, dar nu mi se pare corect să se îmbogăţească din ce în ce mai mult unii şi aceiaşi oameni. Şi aici intervine ideea mea care spune că fiecăruia din noi ar trebui să i se dea şansa să fie la conducere măcar … o săptămână.

Să presupunem că la ora actuală din cele aproximativ 20 de milioane de oameni din ţara noastră, cam 8 milioane ar fi apţi de vot, prin urmare apţi de a avea un post de conducere. Sistemul legislativ din România e reprezentat de Parlament, compus din două camere: Senatul cu 140 de membri şi Camera Deputaţilor cu 346 de membri. Asta ne dă un total de 486 de locuri (cer iertare anticipat pentru eventualele erori de calcul, nu am fost niciodată foarte bun la matematică). Astfel dacă împărţim cele 8 milioane de români în tranşe a câte 486 de parlamentari care stau la conducere câte o săptămână, obţinem calculele de mai jos:

Proiect de îmbogăţire a tuturor cetăţenilor României

8 milioane de oameni ÷ 486 de locuri ≈ 16460 de „tranşe”

16460 x 7 zile de conducere = 115220 de zile de conducere

115220 ÷ 365 de zile într-un an ≈ 315 ani

Asta înseamnă că în aproximativ 315 ani fiecare român apt va fi stat la conducere câte o săptămână, timp în care a putut să acumuleze destul pentru a-şi întreţine familia. Desigur că acest proiect comportă o serie de dificultăţi: pe ce criterii se vor întocmi listele şi cine va avea prioritate, s-ar putea ca unii să nu mai apuce să conducă din cauza bătrâneţii etc. Totuşi acestea sunt nişte detalii minore care pot fi puse la punct odată ce proiectul de îmbogăţire va fi pus în practică. Pe de altă parte, avantajele ari fi foarte mari. Ce ţară a mai avut curajul să pună în aplicare un proiect de asemenea anvergură? Eu fiind iniţiatorul acestui proiect, m-aş mulţumi cu un post mai modest de preşedinte, să zicem, care mi-ar permite să supraveghez buna funcţionare a sistemului. De altfel sunt deschis pentru orice sugestii sau propuneri constructive, pentru că viitorul sună bine…

O idee genială

Astăzi mi-a venit o idee genială. A venit. A bătut. A văzut că nu e nimeni şi a plecat cu promisiunea de a reveni.

Mă îngrijorează foarte mult harababura care domneşte în lumea asta. Când la noi e ziua, la americani e noapte (aşa le trebuie!) iar australienii se pregătesc de culcare. Să însemne asta oare că noi suntem „în viitor” faţă de americani şi „în trecut” faţă de australieni? Poate să-i rugăm pe fraţii noştri de pe insula verde să ne aducă nişte tehnologie avansată din „viitor”. Mă nelinişteşte de asemenea faptul că suntem într-o continuă rotaţie. Majoritatea dintre noi completează zilnic fatalul cer vicios somn - muncă – consum. Unii se învârt în jurul cozii, alţii se împleticesc şi cad, iar alţii nici nu au niciodată curajul să se ridice. Asta e. Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume. Suntem o specie de ameţiţi. De fapt, dacă e sa te gândeşti logic, nici nu se putea altfel. Pământul se roteşte zi şi noapte neobosit în jurul axei sale. Oare oamenii din emisfera sudica stau cu capul in jos? După cum evoluează lucrurile pe la noi, aş putea spune că de fapt noi suntem în emisfera sudică. Pe deasupra, Pământul nostru se mai învârte şi în jurul Soarelui cu o viteza medie de 29,8km/s (numai când mă gândesc mă apucă ameţelile). Nici nu e de mirare că nu mai poţi fi sigur de nimic în ziua de azi. Pe fondul acestei ameţeli generale, mă surprinde că încă mai existăm. Totuşi exista şi o veste bună. Se pare că Pământul nostru drag a avut decenţa să se rotească într-un singur sens.

Astfel, ideea genială care mi-a venit astăzi poate să revoluţioneze omenirea. Propun, ca de mâine să începem cu toţii împreună, cu căţel, cu purcel, pe scurt tot neamul nostru, să începem să ne învârtim în sensul invers al rotaţiei Pământului. Ne vom învârti noaptea, pe ascuns, ca să nu afle nimeni arma noastră secretă. Procedura este extrem de simpla: te trezeşti cu noaptea în cap împreuna cu părinţii, bunicii, soţul, soţia, prietenii, vecinii, colegii, adopţi poziţia caracteristică pentru hommo errectus şi începi încet să te învârţi până te… „suceşti”. Atenţie, foarte important, rotirea trebuie făcută în sensul invers al rotaţiei Pământului. Procedura se repeta atâta timp, cit este necesar. Cit este necesar, nu ştiu nici eu. De obicei până apare o senzaţie ciudată de deşteptare subită şi de trezire la viaţă. Menţionez că unii subiecţi pot manifesta simptome de greaţă, ameţeala şi dureri de cap. Totuşi, ţin să vă asigur că toate astea sunt doar nişte sacrificii temporare care vor duce la atingerea scopului nostru comun – vom fi cea mai deşteaptă, non-ameţită şi sucită naţiune din lume. Păzea americani, ruşi şi chinezi! Revoluţia începe astăzi!