Is there anybody out there ?

Fotografia de mai sus are o semnificaţie aparte pentru mine. E specială în primul rând pentru că îmi aminteşte de o perioadă deosebită din viaţa mea, reprezintă practic cei 4 ani de studenţie petrecuţi în cămin. În al doilea rând e deosebită pentru că are o istorie aparte, a ei.

Întotdeauna am crezut că lucrurile, la fel ca şi oamenii au o viaţă a lor, că urmează la fel ca şi noi fatalul ciclu naştere - viaţă şi în ce le din urmă - moarte. Această fotografie a fost un copil neaşteptat, dacă pot spune aşa. Îmi amintesc exact momentul când a fost făcută. Eram în anul doi de facultate şi tocmai primisem cadou un aparat foto Kodak. Îmi luasem câteva filme şi fotografiam cam tot ce apucam. Seara eram cu prietenii pe holul căminului, la un moment dat l-am observat pe colegul meu de cameră Jean privindu-mă cu ochii mijiţi. Jean era student la pictură şi avea acea privire ori de câte ori se apuca de pictat. L-am văzut încadrându-mă între cele două degete mare şi arătător ale mâinilor sale, ca într-o ramă, după care a zbughit-o în cameră. S-a întors cu aparatul meu de fotografiat şi click , întreg holul căminului a fost luminat de un blitz puternic. În tot acest timp chitara mea continuă să plângă cântecul celor de la Pink Floyd. Is there anybody out there? întreba ea plină de jale. Piesa mi-a ieşit destul de bine şi întreg momentul a fost plin de încărcătură. „Păcat că am consumat toate cadrele din acest film” mi-a răsunat în minte, „ar fi putut ieşi o poză bună”.

O săptămână mai târziu am dus fotografiile la developat. Eram nerăbdător să văd cum mi-au ieşit, aşa că am început să le „răsfoiesc” din mers. La un moment dat m-am oprit în mijlocul intersecţiei surprins de o apariţie. Această poză era a 25-a dintr-un film cu 24 de cadre. Era acolo contrazicând cam tot ce ştiam eu în acel moment despre viaţă. Au urmat câţiva ani în care a trăit între paginile jurnalului meu, ca mai apoi să fie să fie scanată şi introdusă într-o lume complet nouă, cea a informaţiei virtuale. Modificată „barbar” într-un program ciudat şi postată fără milă într-un spaţiu dominat de zerouri şi unităţi. Astfel viaţa ei a cunoscut o nouă dimensiune în care nu există timp şi spaţiu, viaţă sau moarte. Probabil că din prisma ei, putem spune ca această fotografie a ajuns … în rai.